Adela Popescu şi Radu Vâlcan şi-au botezat băieţelul în secret
Adela Popescu (29 de ani) şi Radu Vâlcan (39 de ani) sunt topiţi după bebeluşul lor, Alexandru, pe care l-au creştinat duminica trecută.
Celebrul cuplu a împărtăşit bucuria marelui eveniment şi cu fanii lor, pe Facebook, delectându-i cu o imagine de familie în trei: “Momentul de la biserică a fost unul emoţionant. Botezul propriului copil este unic, ca orice altceva care este legat de el. Fiecare zi este specială”, a spus tatăl Radu Vâlcan.
Şi Adela a adăugat câteva cuvinte de suflet: “E un moment pe care îl percep exact la intensitatea cuvenită. Am fost foarte fericită, dar totuşi am avut şi câteva temeri, de altfel fireşti pentru părinţii care asistă la botezul copilului lor. Cel mai tare mi-a fost frică să nu se sperie puiul, dar totul a fost bine”. Petrecerea de botez a fost una restrânsă, la care au luat parte doar prietenii apropiaţi şi familiile cuplului. Dintre personajele showbiz-ului românesc care au luat parte la chef se numără Dana Rogoz, Ada Condeescu, Răzvan Fodor şi soţia lui, Irina şi Cove, alături de soţie.
“A fost o petrecere intimă. Este mult spus petrecere. A fost o masă măricică, la care au fost prezenţi cei apropiaţi, rude şi prieteni”, a mai adăugat Radu Vâlcan. Locaţia a fost plină de baloane multicolore, iar de bufetul suedez s-a ocupat Chef Foa. Fiecare invitat a plecat acasă cu o plantă colorată în ghiveci, care să le amintească de botezul lui Alexandru.