Adelina Pestrițu şi-a dus ratonul la zoo. De ce a fost nevoită să se despartă de el
Adelina Pestrițu a ridicat numeroase sprâncene când a anunţat că a cumpărat un raton. Deși părea foarte fericită alături de animăluț, Adelina a fost nevoită să renunțe la el din cauza faptului că este gravidă și este alergică la blana lui. Vedeta a povestit cât de greu i-a fost să renunțe la Cindy, însă i-a găsit un loc la grădina zoologică, unde poate să o viziteze oricând, iar anumalul are parte de îngrijire și un spațiu de joacă.
Adelina Pestrițu a mărturisit că i-a fost greu să se despartă de Cindy, însă a pus pe primul loc sănătatea ei și a copilului pe care-l va avea alături de Virgil Șteblea. Recomandarea de a renunța la el a venit din partea doctorului, și cu lacrimi în ochi, Adelina a fost nevoită să-l doneze.
"A fost dureros, mi-a sfâşiat inima acest lucru. Doctorul mi-a spus că nu mai am voie să stau în prezenţa ratonului. Doamna doctor nu ştia. I-am spus că am un căţel de 8 ani şi un raton, care nu este totuşi un animal destul de obişnuit. Eu în urmă cu câteva luni am dezvoltat o alergie care se agrava de la o zi la alta. Era la părul de raton. Mâncărimi, ochii umflaţi şi încontinuu îmi curgeau, nu mai respiram pe nas, dar am zis că mi-am dorit acest animăluţ şi nu pot să mă despart de el pentru o alergie", a declarat Adelina Pestrițu la TeoShow.
Adelina a povestit că a sunat-o pe veterinara care se ocupa de ratonul Cindy și i-a explicat care sunt motivele pentru care vrea să îl doneze. Împreună au găsit cea mai bună variantă, asingurându-i animăluțului tot ce are nevoie.
"Părul de raton e asemănător cu părul de pisică, și e periculos. Doctorul mi-a zis că e prioritar să aduc pe lume un copil sănătos. Doamna doctor m-a sfătuit să găsesc cea mai bună variantă pentru acest raton. Se poate agrava starea mea de sănătate. Este prioritar să duci sarcina la capăt şi să aduci pe lume un bebeluş sănătos. Vezi care e cea mai bună variantă. Imediat ce am ieşit din cabinet am sunat-o cu lacrimi în ochi pe veterinara care s-a ocupat de ea. Eu am avut câteva condiții și i-am spus că vreau să aibă spaţiu să se joace, să aibă nişte animăluţe care să îi ţină companie şi oameni iubitori de animale. La zoo, oamenii mi-au permis să merg de câte ori vreau să o văd pe Cindy, să intru în spate la ea, să vedem cum se comportă. De câte ori am timp dau fuga şi o văd", a mai declarat Adelina Pestriţu.