Adevărul dureros de trist din spatele mesajului Marinei Voica, după decesul lui Jolt Kerestely: „Ne vom revedea curând!”
Jolt Kerestely, autorul celor peste 700 de piese de muzică ușoară, a fost înmormântat, astăzi, 6 martie 2026, în cimitirul Bellu. Artiștii, cu care a avut colaborări de succes, deplâng trecerea lui în neființă. Solista Lucia Bubulac, fosta soție a lui Cătălin Crișan, i-a fost chiar și medic de familie. Iar în interviul exclusiv pentru Click!, Marina Voica ne-a vorbit despre prietenia lor, dar și despre mesajul dureros postat pe Facebook.







„Toate piesele mele sunt mixate de el, a fost și un bun inginer de sunet”
Marea artistă Marina Voica (89 de ani) ne-a povestit, exclusiv pentru Click!, despre legătura lor de suflet, din spatele scenei:
„Nu am fost la înmormântare, azi, la Jolt, n-am ajuns, e cam frig, eu stau în Breaza. Regret decesul lui. L-am cunoscut la debut, era la butoane, inginer de sunet, la TVR. Inginerul de sunet în televiziune nu e oricine, trebuie să aibă studii superioare, Conservatorul, așa, ca el, să poată munci acolo, mulți spun că nu este vreo mare meserie, dar eu îi contrazic.
„Jolt a murit la 91 de ani, eu fac anul acesta 90, de aceea am spus că ne vom revedea curând”
Solista Marina Voica i-a cam alertat pe internauți, cu mesajul ei de pe Facebook: „Dragă Joli, nu 90, însă 60 ai fost un bun prieten. Și în curând ne întâlnim!”. Iată adevărul din spatele acestei postări triste:
„Inginerii de sunet erau prietenii noștri, mixau ore întregi cu noi, ca piesa să sune foarte bine, foarte clar. Apoi, el și-a făcut propriul studio, era cel mai bun din București, majoritatea pieselor, cântate de mine, au fost mixate de el. Jolt a murit la 91 de ani, eu fac 90, toți vom pleca din lumea asta, vine vremea... De aceea am zis că ne vom revedea curând”, a mai menționat ea, exclusiv pentru Click!
Marina Voica a și susținut un recital, în urmă cu un an, la clinica din Câmpina, unde Jolt Kerestely era internat pentru recuperare medicală, după ce medicii i-au amputat piciorul stâng, alinându-i, astfel, suferința.
Solista-medic Lucia Bubulac i-a fost lui Jolt Kerestely medic de familie: „În inima mea va rămâne pentru totdeauna”
Și solista-medic Lucia Bubulac deplânge trecerea în neființă a regretatului compozitor:
„Sunt oameni pe care nu pot să-i uit, sunt oameni pe care-i voi iubi mereu și de care mă leagă o prietenie de peste 36 de ani ! Am înregistrat primul meu album „Lacrimi pe nisip”, în studio cu domnul Joly, am fost medicul lui de familie, l-am admirat și l-am prețuit pentru valoarea inestimabilă a sufletului lui, de om, de artist și de prieten! E SUS acum, la Dumnezeu, dar în inima mea va rămâne pentru totdeauna!”.
Adrian Enache: „Nu e artist să nu fi încercat să-i cânte piesa „Copacul!”
Iată și mesajul emoționant al lui Adrian Enache:
„Nu cred să existe vreun interpret, din vechea și tânăra generație, care să nu fi încercat vreodată să cânte uriașa piesă „Copacul”, lansată de Aurelian Andreescu.
Este o melodie compusă de inima GIGANTULUI JOLT KERESTLY, în preajma căruia am fost mereu fericit să mă aflu. Nu doar că am învățat MUZICĂ de la el, dar am avut și onoarea de a-mi scrie piesa „Tandrețe”.
„Fiul lui, Andrei, mi-a schimbat traiectoria vieții”
Îl iubesc și azi, și ieri, la fel ca-n prima zi, în care l-am cunoscut. Fiul lui, Andrei, mi-a schimbat traiectoria vieții muzicale scriind pentru mine „O singură noapte”, piesă care în 2002 a câștigat TROFEUL Festivalului Mamaia.
O familie de muzicieni, în fața căreia mă înclin cu mare respect. Rămas bun, nea Joly! În inima mea vei avea mereu asigurat un loc aparte. ÎȚI MULȚUMESC pentru toată muzica pe care o ascult și o cânt!”, a scris Adrian Enache, pe contul său de Facebook.


































