Adevărul dureros despre boala copilului Valeriei de Monaco! De ce refuză francezii să-l mai trateze

Ultima actualizare:

    Valeria şi băieţelul ei, Lucas, înainte ca micuţul să se îmbolnăvească foto: arhiva personală
Valeria şi băieţelul ei, Lucas, înainte ca micuţul să se îmbolnăvească foto: arhiva personală

Un an a durat liniştea Valeriei de Monaco, vedeta al cărui copil face eforturi disperate să trăiască pe un pat de spital din Franţa. Familia a fost îngenuchiată de un diagnostic crunt pe care băieţelul ei, Lucas, (10 de ani) l-a primit recent, atunci când nimeni nu se mai aştepta. Copilului i-a recidivat leucemia limfoblastică, de care iniţial a fost tratat în România, dar acum se loveşte de alte obstacole, în străinătate. Medicii francezi refuză să-I mai administreze tratament specific din cauza unei complicaţii severe neurologice, iar părinţii luptă cu sistemul medical francez, dar şi cu toate armele pentru viaţa lui Lucas.

Viaţa unui copil de doar 10 ani a ajuns să se tranşeze pe holurile unui tribunal din Franţa. Băieţelul Valeriei de Monaco a fost diagnosticat recent cu o recidivă a leucemiei pe care iniţial a tratat-o anul trecut în luna februarie în România. De o lună de zile de când au aflat vestea, părinţii sunt disperaţi să găsească o soluţie miraculoasă pentru a-şi salva copilul şi dacă până de curând au avut sprijin în personalul medical din Franţa, acum din cauza legislaţiei din această ţară, parcă toate uşile li s-au închis în nas. Vedeta a mers atât de departe încât a ajuns în instanţă pentru a-şi salva copilul. Sprijinită de o asociaţie pentru copiii cu probleme neurologice din Franţa, Valeria şi soţul ei au început să strângă semnături  pentru a iniţia un proces prin care să obţină tratamentul adecvat pentru copil.


    Lucas începuse să facă progrese uluitoare, dar luna trecută boala a recidivatfoto: arhiva personală
Lucas începuse să facă progrese uluitoare, dar luna trecută boala a recidivatfoto: arhiva personală

“Totul s-a năruit luna trecută. Lucas se simţea bine, se afla la un centru de reeducare şi recuperare din Palavas unde făcea progrese de la o zi la alta. Începuse să meargă şi să vorbească, după problemele cauzate de hencefalita herpetică cu care a fost diagnosticat din România şi după episodul de comă profundă în care s-a aflat două luni. Analizele făcute într-o zi au dat alarma printre medici. Îi revenise boala, o formă severă de leucemie, şi a fost mutat într-un centru de hematologie din Montpellier, unde iniţial medicii au refuzat  să se ocupe de el, fiind considerat un caz cu minime şanse de supravieţuire şi pentru care statul francez nu vrea să mai aloce fonduri pentru tratamentul lui, unul extrem de costisitor.


    Vedeta strânge semnături pentru a-i convinge pe francezi că băieţelul ei nu este un caz pierdutfoto: arhiva personală
Vedeta strânge semnături pentru a-i convinge pe francezi că băieţelul ei nu este un caz pierdutfoto: arhiva personală

Aşadar, un copil cu probleme neurologice şi leucemie cum este al meu nu are voie să trăiască în această ţară. Fac apel la toţi cei de bună credinţă să ne ajute să strângem semnături pentru o petiţie  cu care vor merge din nou la tribunal şi sperăm să obţinem pe cale legală medicamentele necesare salvării lui. În acest moment, copilul este în stare gravă, dar stabilă, fiind conectat permanent la perfuzii. Vrem să facem tot ce este omeneşte posibil ca să-l aducem pe linia de plutire şi să fie supus unui transplant de măduvă. Nu hotărăşte nimeni asupra vieţii lui, decât Dumnezeu!”, a povestit printre lacrimi vedeta pentru Click! 


    Până la recidivă, Lucas putea să stea în picioare susţinut de medic  foto: arhiva personală
Până la recidivă, Lucas putea să stea în picioare susţinut de medic foto: arhiva personală

Coşmarul Valeriei a început în primăvara anului trecut. Atunci, Lucas a fost dus la spital pentru un control de rutină după ce mama lui s-a alarmat că i-a curs sânge din nas. Suspect de leucemie, micuţul a fost mutat de la “Marie Curie” la “Spitalul Fundeni” unde i s-a confirmat boala şi a început  mai multe serii de citostatice. Chimioterapia nu a fost suportată prea bine, iar la scurt timp Lucas a intrat în comă. A contractat virusul herpetic, care i-a provocat necroze cerebrale, şi a fost transportat  În Franţa cu un avion privat cu şanse minime de supravieţurire.  Anul trecut, medicii francezi l-au primit în şoc septic şi au făcut minuni pentru a-l detuba la scurt timp după ce a fost internat la Spitalul Timone din Marsillia. Din vara lui 2016 el a început recuperarea la cel mai bun centru din Franţa, până recent când boala face din nou ravagii în organismul lui firav.  

Toţi cei care vor să-l ajute pe Lucas pot semna petiţia aici https://www.change.org/p/sauver-lucas?utm_medium=email&utm_source=notifi...

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner Titi Aur png
denisa tanase instagram jpg
sandra n instagram jpg
banner cristina cioran png
Andeea Marin și Violeta jpg
banner medana oprea jpg
oana pellea jpg
banner marina almasan jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net