Adi Sînă muncește "afară" pentru familia lui. A lăsat-o pe Anca cu 5 copii

Ultima actualizare:
Anca și-a adus puiul pe lume în 20 mai
Anca și-a adus puiul pe lume în 20 mai

Chiar dacă frumoasa Anca Serea a devenit mamă pentru a cincea oară cu doar opt zile în urmă, Adi Sînă, fericitul tătic, nu a putut lăsa deoparte proiectele profesionale pentru a petrece timp cu familia lui recent mărită.

Adi a ales să plece în afara granițelor pentru a-și duce proiectul muzical cât de sus poate. Așa se face că artistul a luat drumul Americii, iar în urmă cu patru zile a anunțat pe rețelele de socializare că a zburat spre Los Angeles. Mai mult, sâmbătă, 28 mai, cântărețul a ales o altă metropolă americană, New York, unde s-a și filmat pentru câteva secunde pe care le-a împărtășit cu fanii lui. 

Anca a născut în 20 mai


    Anca și-a adus puiul pe lume în 20 maiFoto: arhivă personală
Anca și-a adus puiul pe lume în 20 maiFoto: arhivă personală

Anca Serea (35 de ani) l-a întâmpinat pe micuțul Moise, alături de soțul ei, cântărețul Adrian Sînă. Ca și până acum, frumoasa mămică a ales să nască natural. Ba mai mult, a apelat și la recoltarea celulelor stem pentru a avea un plus de siguranță în ceea ce privește sănătatea bebelușului său.

Tăticul a anunțat fericita veste pe Facebook: "Moise Petru Sînă", a scris artistul pe pagina lui de socializare. Felicitările nu au întârziat să apară. Micuțul a venit pe lume în 20 mai, la ora 16:00, a avut 3,4 kilograme și lungimea de 51 de centimetri.

Anca Serea şi Adrian Sînă au împreună doi copii, în afară de micul Moise: pe Noah (3 ani) şi pe Ava (2 ani). Vedeta Prima TV a mai fost căsătorită, însă a rămas văduvă la numai 28 de ani, după ce soţul său a murit de cancer. Ea i-a dăruit afaceristului Filip Poplingher doi copii, pe David (14 ani) şi pe Sara (7 ani).

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner jean de la craiova png
banner dana savuica png
cristina siscanu madalin ionescu jpg
image png
image png
Diana Munteanu sexy in Oia Santorini (5) jpeg
andrei pernes instagram jpg
marcel insula iubirii colaj instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net