Adina Buzatu, gânduri din Dominicană. Stilista e top model în costum de baie la 48 de ani
Adina Buzatu este top model la 48 de ani și a demonstrat asta din plin acum, direct din vacanța în Dominicană în care își petrece ultimele zile ale lunii decembrie și acest sfârșit de an.









Stilista e într-o formă de zile mari și s-a pozat pe plajă ca o sirenă, într-un costum de baie verde din două piese.
După un an plin, Adina Buzatu se relaxează la plajă și de acolo trimite gânduri de vacanță spre casă, adevărate lecții de viață pe care le-a învățat în ani întregi și care acum îi prind bine.
Printre fructe exotice, sport, peisaj mirific și contemplări în natură, Adina Buzatu gândește liber și vrea ca din învățămintele ei să le transmită și altora care, poate, au nevoie de pozitivitate.
“Odihna nu e o pierdere de vreme, ci câștig de perspectivă”, spune Adina Buzatu care se relaxează la plajă citind dintr-o carte de-a lui Marius Manole.
Adina Buzatu se menține cu sport și în vacanță și își face multe poze pe nisipul fierbinte neîncetând totuși să își scrie gândurile și să le “dea glas” în social media.
“Când devine dificil, te apropii de rezultat”, “Uneori rămâi din obișnuință, deși nu mai simți că aparții”, “Uneori disciplina este cea mai tandră formă de grijă”, “Ascultă foșnetul mătăsii”, “Nu tot ce încetinește este stagnare”, “Ești ceea ce faci zilnic, nu ce promiți”, “Când nu știi ce să alegi, întoarce-te la firesc”, “Corpul ajunge uneori la adevăr înaintea gândului”, “Ce nu înțelegi azi, revine mâine sub alt chip”, acestea sunt gândurile transmise de Adina Buzatu direct din vacanța ei exotică în care vedeta va obține, cu siguranță, un bronz de invidiat.
“Îmi place mâncarea”
Pentru Adina Buzatu perioada sărbătorilor de iarnă este una specială. Atmosfera Crăciunului și mâncarea tradițională sunt pe lista ei de plăceri în această perioadă. Deși arată extrem de bine la vârsta ei și fără cusur, Adina Buzatu a recunoscut că îi place mâncarea dar nu și să o pregătească.
“Îmi place Crăciunul. Îmi place bradul. Îmi place atmosfera. Îmi place să petrec timp alături de prieteni și de familie. Îmi place mâncarea. Procesul de producție…mai greu. Nu e punctul meu forte și prefer să nu mă bag. Am înțeles, odată cu maturitatea, că nu trebuie să faci lucruri doar ca să bifezi. Efortul nu e o virtute când nu duce nicăieri, iar echilibrul nu e despre a face mai mult, ci despre a alege mai bine”, a mai punctat Adina Buzatu în această perioadă plină și frumoasă a sfârșitului de an.


































