Aglomeraţie de VIP-uri la vernisajul de pictură al fotografului vedetelor
Zoltan Lorencz este cunoscut în lumea mondenă pentru fotografiile sale făcute vedetelor noastre. Însă cel supranumit „fotograful vedetelor” are şi o altă pasiune în afară de camera foto: pictura.
Zoltan Lorencz a deschis porţile celui de-al treilea vernisaj al său - "Tu şi eu!, ce a avut loc joi seară, la Galeria „AlertArt”. Invitaţii au avut parte şi de o surpriză... bahică, întrucât artistul a lansat în ziua vernisajului său şi vinul "Muzele by Zoltan Lorencz", o Fetească Neagră din domeniile Dealul Mare Urlaţi. Oaspeţii au putut admira în carne şi oase şi câteva dintre muzele pictorului.
Printre cei dornici să îi admire tablourile s-au numărat şi vedete precum Oana Sîrbu, Lucian Mîndruţă (care a venit împreună cu soţia, cu bicicletele), Octavian Ursulescu, Codruţ Kegheş (alias Dezbrăcatu’, de la Cornica Cârcotaşilor), Kamara de la Alb Negru.
Opera de rezistenţă a expoziţiei este tabloul realizat de Zoltan la trei zile după tragedia din Colectiv. Impresionat de drama prin care au trecut tinerii și marcat de suferinţa rudelor acestora, el s-a apucat de pictat, iar lucrarea sa denumită ”Strigăt mut” a fost terminată în două săptămâni.
"Tabloul în sine reprezintă lupta dintre bine și rău, expusă într-un cadru filmic imaginar în care a fost răstignit Iisus. Tabloul se referă la tot ce se întâmplă în lume, vorbește despre credință, despre un mit, în sensul că toata omenirea crede în ceva, dar nu știe dacă acel ceva există. Toți așteptăm să se întâmple ceva spre bine, însă nu conștientizăm că schimbarea începe cu noi”, spune pictorul.Lucrarea este evaluată la 20.000 de euro, este ulei pe pânză și are 140/100 cm, iar Zoltan spune că dacă s-ar găsi un cumpărător, ar dona banii pentru contrucția unui spital.
Fotografii: David Muntean şi Victor Dragoş