Aimee Iacobescu: "Nu vreau să mor, așa cum mă condamnați!”
În pragul disperării! Aşa este de câteva luni Aimee Iacobescu. Supărată că președintele UNITER, Ion Caramitru, nu își respectă promisiunea și indemnizațiile de merit sunt alocate unor personalități de 60 de ani, actriţa solicită, cu lacrimi în ochi, un răspuns.
Aimee Iacobescu are o carieră de 45 de ani pe scena Teatrului Național București și pe platourile de filmare, iar la 70 de ani trăiește o dramă. Diagnosticată cu cancer, Aimee Iacobescu plătește lunar pentru tratamentul parțial compensat/gratuit peste 3.000 de lei, respectiv toată pensia și indemnizația destinată actorilor. Singura ei speranță de a se descurca decent este indemnizația de merit viageră, în valoare netă de 3.500 de lei, drept pe care l-a solicitat UNITER de acum doi ani și jumătate, scrie www.ziarulring.ro.
Dacă va primi această indemnizație de merit, Aimee Iacobescu nu va mai primi indemnizația destinată actorilor (50% din pensie, respectiv 1.000 de lei). Astfel, veniturile actriței ar ajunge de la 3.000 de lei în prezent la 5.500 de lei (2.000 de lei pensie + 3.500 indemnizație de merit). Indemnizațiile de merit provin exclusiv din bugetul de stat.
Dosarul actriţei este în aşteptare
Există 153 de indemnizații de merit distribuite de UNITER, iar intrarea unui nou beneficiar presupune decesul unei personalități de pe această listă. Președintele UNITER, Ion Caramitru, i-a promis lui Aimee Iacobescu, în direct la Antena 1, la emisiunea „Acces Direct”, că atunci când vor mai muri dintre beneficiari și se vor mai elibera locuri pe listă, se va discuta și cererea ei în comisia specială și dacă se va vota, va primi indemnizație de merit.
Din noiembrie 2015 până în prezent, de pe lista indemnizațiilor de merit întocmită de UNITER au dispărut șase nume importante: Mircea Albulescu, Nae Cosmescu, Melania Ursu, Nae Cosmescu, Ioana Lucia Sârbu, Marin Moraru și Sebastian Papaiani.
În locul primilor patru dispăruți, UNITER a votat deja înlocuitorii... Alexandru Dabija - regizor (61 de ani), Lia Manțoc (64 de ani) - scenograf, Viorica Petrovici (60 de ani) - scenograf și Matei Vișniec (60 de ani) - dramaturg.
Locurile lăsate libere de Marin Moraru și de Sebastian Papaiani vor fi alocate după votul comisiei UNITER pentru acordarea indemnizațiilor de merit. În așteptare sunt nu doar dosarul lui Aimee Iacobescu, ci și cel al actriței Cezara Dafinescu (68 de ani).