Alessia, despre despărţirea de tatăl copilului ei: «Nu vreau să-mi cresc băiatul în tensiune»

Ultima actualizare:
Alessia are o familie superbă
Alessia are o familie superbă

Pentru cântăreaţa Alessia, ultimii ani au fost foarte grei. Artista nu doar că s-a confruntat cu probleme de sănătate, dar a întâmpinat probleme mari şi în relaţia cu bărbatul care i-a oferit un copil, pe Alvin Christian, în vârstă de un an.

Alessia a anunţat recent că s-a despărţit de tatăl băieţelului ei, Alvin, după mai bine de 11 ani de relaţie. Cântăreaţa şi-a deschis inima şi a făcut declaraţii în premieră despre ce nu a mers în relaţia lor.


    Alessia are o familie superbăfoto: Facebook
Alessia are o familie superbăfoto: Facebook

"Unele lucruri trebuie să se întâmple în viaţă din două motive: ori să se repare ceva, ori să se termine totul. Iar asta o decid doar Dumnezeu şi timpul. Acum încă nu a decis Dumnezeu ce se va întâmpla. Suntem într-o situație de tranziţie, care nu ştim unde va duce. Eu sunt sinceră, nu îmi place să mint. Îmi place să spun adevărul pentru că ştiu că toată lumea care se desparte trece prin această etapă. Unii se împacă, iar alţii nu", a dezvăluit solista pentru click.ro. Cei doi au fost nevoiţi să-şi spună "Adio!" pentru moment din cauza relaţiei defectuoase pe care o aveau de ceva timp. "Lucrurile sunt tulburi acum, atâta tot. Mai interacţionăm când şi când. Nu mai stăm împreună de prin februarie. Au trecut destule luni. Adevărul e că nu prea poţi să trăieşti cu mine în casă, sunt cicălitoare. Dacă stai cu mine cinci zile, a doua ai și fugit. Sunt şi eu cam dificilă, recunosc. El m-a cerut, am acceptat logodna. Am rămas însă însărcinată, am făcut botezul. Dar sincer, eu am simţit că nu e sută la sută. Poate e şi vârsta, că el e mai mic cu şapte ani decât mine. Şi atunci am zis să mai aştept un pic, să văd dacă atinge maturitatea necesară pentru nervii mei", ne-a declarat solista.

Citește și:

Cu ce boală se luptă Alessia: «Iau 15 pastile pe zi»

Alessia a născut un băieţel! Cântăreaţa mai are o fiică adoptată

Deşi momentan cei doi nu mai locuiesc împreună, solista nu exclude posibilitatea unei împăcări cu tatăl copilului ei. "Numai Dumnezeu poate să ştie dacă ne vom împăca vreodată sau nu. Sunt la mijloc orgolii. Sunt nişte praguri. O relaţie trece prin cinci etape, noi suntem la etapa patru. Aici, la majoritatea cuplurilor se întâmplă o separare fizică. E pragul acela de criză în relaţie. Nu mă dranjează dacă nu ne mai împăcăm. La momentul ăsta nu pot să zic nici da, nici nu. Mi-e egal. Nu pot să mă gândesc să fac un compromis de dragul copilului. Aş face orice pentru el. Dar nu poţi să faci lucruri de dragul lui şi mai târziu să-i faci rău cu mâna ta. Nu se fac lucruri de drag, se fac lucruri din dragoste şi atât. Lucrurile trebuie făcute după ce-ţi spune sufletul. În loc să cresc un copil in linişte, sănătos psihic şi emoţional, o să cresc un copil în tensiune. Nu va avea încredere în el, nu va ştii dacă mami şi tati se iubesc cu adevărat”, a mai explicat solista pentru click.ro.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
denisa tanase instagram jpg
sandra n instagram jpg
banner cristina cioran png
Andeea Marin și Violeta jpg
banner medana oprea jpg
oana pellea jpg
banner marina almasan jpg
image jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net