Alexandru Repan împlinește 77 de ani. O poezie i-a schimbat viața

Ultima actualizare:
A avut un rol magistral în filmul ”Cantemir”
A avut un rol magistral în filmul ”Cantemir”

Cu barbă, fără barbă ori cu mustața răsucită, Alexandru Repan și-a cucerit publicul încă de la începutul carierei. Se întâmpla acum aproape 60 de ani. Astăzi (26 februarie), marele actor împlinește 77 de ani și încă este pe scenă.

Maestrul Alexandru Repan este foarte activ, chiar și acum, după aproape 60 de ani de la debutul pe scenă. A jucat în peste 70 de piese de spectacole și peste 30 de filme. Mama sa l-a îndemnat să studieze la Facultatea de Istorie, iar tânărul Repan a ascultat-o. Însă, soarta îi rezerva o surpriză de proporții: o carieră de actor de succes.

Chiar înainte să-l aducă pe lume pe micul Alexandru, Marghit Repan i-a spus doctorului că își dorește să aibă un băiat, să fie frumos și să se facă actor, povestește actorul într-un interviu mai vechi, la Formula As. Ursitoarele au ascultat-o. Actorul Alexandru Repan s-a născut pe 26 februarie 1940, în București, pe bulevardul Pache Protopopescu. O capră, iedul acesteia și o trotinetă au fost singurele sale ”jucării”, după cum mărturisea.

Părinții săi, Marghit și Alexandru, erau considerați mici burghezi: tatăl –profesor de lucru manual, iar mama – casnică. Iubeau teatrul și l-au dus pe unicul fiu la multe spectacole. Adolescentul Alexandru știa pe dinafară rolurile marilor actori ai timpului. Tot pe la 14 ani a descoperit filmul, în cinematograful din vecinătate, unde își petrecea chiar și o zi întreagă, văzând filme, unul după altul.

Din dorința mamei, la 16 ani, se înscrie la Facultatea de Istorie, pe care a absolvit-o în 1961. În același an, dă cu succes examen de admitere la Institutul de Teatru. Intră din prima încercare cu o schița de Caragiale, ”Amicul X”, și cu un sonet de Eminescu. Are colegi ce vor ajunge nume mari în teatrul românesc: Emil Hossu, Melania Cârje, Ștefan Sileanu, Olga Bucătaru, Peter Paulhoffer și Alexandru Bocăneț.

Deși seducător, Alexandru Repan a ocolit rolurile de june-prim
Deși seducător, Alexandru Repan a ocolit rolurile de june-prim

În 1968, era actor la Teatrul ”B.St. Delavrancea”, când o poezie i-a schimbat viața. A recitat o poezie la televiziune, iar a doua zi directorul Teatrului Nottara, marele dramaturg Horia Lovinescu, îi propune să joace pe această scenă, alături de Ștefan Iordache, Ovidiu Iuliu Moldovan și Gilda Marinescu. În 1984, este remarcat și de marele scenarist Titus Popovici care îi oferă rolul împăratului Austriei în filmul ”Horea”.


    A avut un rol magistral în filmul ”Cantemir”
A avut un rol magistral în filmul ”Cantemir”

În total, peste 70 de spectacole și peste 30 de filme. Încă este prezent pe scenă, la fel de fermecător , tot la ”Nottara”, în spectacolele ”39 de trepte”, ”Vizitatorul”.

simeon stalpnicul png

Apropiații spun că Alexandru Repan este un timid și un visător. S-a căsătorit târziu, la 50 de ani și a avut copii după 55 de ani. ”Eu, unul, cred că dacă o viață întreagă îl cauți pe Dumnezeu și nu reusești să-l găsești, te multumești și cu solii lui, cu îngerii. Copiii sunt îngerii noștri, trimiși de sus să ne mai aline ceva din nefericirea existențială”, mărturisea maestrul Alexandru Repan. La mulți ani!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Charles, Camilla, Charlotte, Kate, William, George, Louis, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Banner Anamaria Prodan
Banner Annes
image png
Andreea Mantea Casa iubirii  jpg
marina voica jpeg
banner dan helciug png
  Alina Laufer se simte arestată la domiciliu
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net