Alina Cupşa, prima reacţie după divorţul de Cătălin Crişan
Vestea divorţului dintre Cătălin Crişan şi Alina Cupşa a venit ca o bombă. Nimeni nu se aştepta ca mariajul lor să se termine aşa de repede.
Intrebată de reporterii emisiunii "La Măruţă" cum se simte acum, Alina a fost săracă în declaraţii şi a spus, cu zâmbetul pe buze, simplu că " Nu îmi lipseşte un bărbat în viaţa mea".
Deşi jurnaliştii au încercat să afle ce mai face fetiţa şi cum a decurs viaţa Alinei după divorţ, femeia a preferat să nu dea niciun detaliu: "Mulţumesc, fetiţa e foarte bine. Cu multă muncă".
Fosta soţie a lui Cătălin, surprinsă în timp ce pleca de la cumpărături, a intrat apoi în maşină şi a plecat.
Cătălin Crişan (46 de ani) a divorţat de Lucia Bubulac în 2009, după 14 ani de căsnicie, iar în numai 2 ani şi-a refăcut complet viaţa. Artistul s-a recăsătorit cu medicul dermatolog Ioana Alina Cupşa (36 ani) la sfârşitul anului 2010, când au făcut cununia civilă. Nunta lor a avut loc în vara anului 2011. În decembrie 2012, Alina l-a făcut din nou tată pe artist, aducând pe lume o fetiţă, Lara Maria. Interpretul mai are doi copii din mariajul cu Lucia, Daria (13 ani) şi Raris (10 ani). Relaţia cantautorului cu cei doi copii ai săi mai mari s-a răcit, după ce s-a recăsătorit cu medicul dermatolog. În timp ce Lucia Bubulac l-a acuzat că a uitat de cei doi copii ai lor, Cătălin Crişan s-a plâns că aceştia nu l-au sunat să-l felicite când a devenit iar tată.