Alina Sorescu, scrisoare emoționantă pentru fiica ei: „Iartă-mă”

Ultima actualizare:

    Artista i-a scris un mesaj frumos fiicei eiFoto: Arhiva personală
Artista i-a scris un mesaj frumos fiicei eiFoto: Arhiva personală

Alina Sorescu (29 de ani) și Alexandru Ciucu (39 de ani) sunt în culmea fericirii. Fetița lor, Carolina, va avea în curând un frățior sau o surioară. Mămica ei i-a scris un mesaj emoționant, unde i-a transmis gânduri frumoase și i-a spus că va fi întotdeauna prietena micuței. Alina speră că fetița ei va citi scrisoarea când se va face mare.

„Îți scriu aceste rânduri pentru când vei fi mare, când vei împlini 18 ani și vei fi deja răspunzătoare pentru deciziile luate. Eu, mama ta, voi avea atunci vreo 45 de ani și îmi doresc cu tot sufletul să comunicăm frumos indiferent de etapa vieții în care ne vom afla. Mă bucur de altfe că te-am născut la 27 de ani. Și mă gândesc că nefiind o diferență mare de vârstă între noi, vei putea să mă simți a pe o prietenă, cu care să povestești de toate și de toți, la care să găsești mereu întâi o vorbă bună și care să îți transmită că acasă e chiar bine”, așa și-a început Alina Sorescu scrisoarea pentru fiica ei, Carolina, publicată pe Mămicile Iubesc.

În următoarele rânduri, artista i-a spus fetiței ei că: „Sunt mulțumită de asemenea că te-am adus pe lume într-o familia unită, cu doi părinți mereu lângă tine și cu bunici dedicați, cărora sper să le dea Dumnezeu sănătate să te vadă mare. (...) Mi-ar plăcea să faci un sport și să îți cultivi o pasiune, care să fie refugiul tău. Îți promit că eu și tatăl tău te vom observa atent și îți vor încuraja aptitudinile. Pentru că e important să îți găsești vocația care te definește. (...) Să știi că ești fetița pe care mi-am dorit-o întotdeauna. Iartă-mă dacă te voi pupa prea mult sau dacă voi veni mai târziu acasă de la treabă, iartă-mă dacă îți voi spune că trebuie să mă asculți doar pentru că trebuie, că te voi pune să repeți de 10 ori la engleză sau dacă nu voi da importanță unor lucruri banale pentru mine, dar de viață și de moarte pentru tine la un moment dat”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
nicu jpg
banner laurentiu cazan png
image png
banner lena enache png
image png
Andrei Bănuță este un artist foarte muncitor și ambițios la cei 25 de ani ai săi
selena gomez benny blanco gettyimages jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net