Alisa Ienei, distrusă de durere după moartea bunicului său. Gest emoționant în memoria lui Emeric Ienei
Moartea sportivului Emeric Ienei a îndoliat inimile familiei, apropiaților și tuturor celor care l-au iubit, admirat și respectat, nu doar pentru performanțele sale remarcabile în lumea fotbalului, ci și pentru felul său de a fi. Singura sa nepoată a transmis un mesaj emoționant în memoria lui Emeric Ienei.

Emeric Ienei s-a stins din viață la vârsta de 88 de ani, pe 5 noiembrie 2025, din cauza mai multor probleme de sănătate cu care se confrunta. Legendarul antrenor a rămas în memoria colectivă a României datorită celei mai mari performanțe din istoria fotbalului românesc – câștigarea Cupei Campionilor Europeni în 1986.
Alisa Ienei: „Nu pot descrie durerea”
Alisa Ienei, singura sa nepoată, cu care avea o relație extrem de apropiată și specială, a transmis un mesaj înduioșător în memoria bunicului său. Alisa este fiica lui Călin, fiul antrenorului din căsnicia cu actrița Vasilica Tastaman. Părinții tinerei s-au despărțit, însă Alisa a păstrat o legătură indestructibilă cu bunicul său.
La scurt timp după moartea acestuia, prin intermediul rețelelor de socializare, tânăra a postat un mesaj emoționant.
„Cuvintele nu pot descrie durerea și golul lăsat în urmă de mult iubitul tată și bunic, Emeric Ienei. Slujba de înmormântare a legendarului antrenor va avea loc sâmbătă, 8 noiembrie 2025, începând cu ora 14:00, la Capela Orășenească a Cimitirului Rulikowski din Oradea”, a scris Alisa Ienei, nepoata lui Emeric Ienei.
De asemenea, tânăra a mai postat o imaginea în care apare în copilărie alături de regretatul antrenor.

Emeric Ienei a decis să se mute în Oradea, în ultimii ani ai vieții sale
Emeric Ienei a avut o carieră strălucitoare în lumea fotbalului și o căsnicie frumoasă alături de regretata actriță Vasilica Tastaman, cunoscută din filmul legendar „Veronica”.
După ce s-a retras din activitate, Emeric Ienei a decis să revină pe meleagurile natale, în Oradea, iar într-un interviu mai vechi evoca motivele care l-au determinat să ia această decizie.
„Oradea înseamnă casa mea, înseamnă prietenii mei. Oradea este oraşul meu, pe care îl salut în fiecare dimineață. Ies, mă duc și-mi cumpăr ziarele de la același chioșc, de ani buni. Apoi trec vizavi, unde se află o cafenea și stau la un ceai cu prietenii. Facem politică, vorbim despre fotbal. Apoi, la ora 13.30, mă retrag spre casă. Mi-a intrat în reflex tot acest ritual.Când m-am mutat la Oradea am crezut că îmi va fi greu să mă adaptez, dar nu a fost așa. Uneori, la început, aveam nostalgia Bucureștiului. Dar după numai două zile petrecute în București, mă apuca mereu dorul de Oradea”, povestea Ienei, într-un interviu acordat, acum un deceniu și jumătate, potrivit evz.ro.


































