«Am fost dintotdeauna într-un război rece cu caloriile»
De când o ştim pe Marina Almăşan, e neschimbată. Pare că acul cântarului s-a oprit la aceeaşi greutate care o avantajează, în ciuda pasiunii ei pentru gătit sau a bucuriei cu care savurează cele mai variate şi mai ciudate reţete. Cum reuşeşte? Prezentatoarea TVR are micile ei strategii.
- Click!: Cât de greu sau cât de uşor e pentru tine să te menţii „în grafic”?
Marina Almăşan: Ei, subţirică nu am fost niciodată, dar am fost atentă să nu trec “în partea cealaltă”. De când mă ştiu, am fost într-un „război rece” cu caloriile. „Rece” pentru că el nu a fost niciodată agresiv, întrucât nu am fost niciodată grasă cu adevărat, chiar dacă mie oglinzile întotdeauna mi-au arătat câteva kilograme în plus. De aceea, doar m-am străduit să mă abţin de la lucrurile care ştiam că îngraşă. Mi-am creat aşadar singură, fără ajutorul vreunui nutriţionist, un stil alimentar cât de cât sănătos. Spun “cât de cât”, pentru că în mine zace o pofticioasă notorie, care din când în când mai scoate capul la lumină. Atunci când cântarul începe să mă privească “neprietenos”, intru în panică, pentru că ritmul meu de a da jos kilogramele este, din păcate, foarte lent. Atunci încep să tai de pe listă lucrurile care simt eu că sunt periculoase. Oricum, de la o anumită vârstă (pe care eu am atins-o) slăbitul devine o provocare, aşa că mai bine apelăm la “prevenţie”.
- Dă-ne exemplu de ce mănânci tu într-o zi.
Dimineţile mele înseamnă o cană mare cu lapte, în care amestec un plic de capuccino. Prânzul e obligatoriu pe bază de legume (îmi plac conopida gratinată, ghiveciul de legume, spanacul cu ochiuri, peştele la cuptor cu legume, salata de vinete, salatele de tot felul). Seara continui ceea ce am început ziua. Obligatoriu, îmi conserv un prost obicei: sfârşesc ziua în faţa televizorului, stând tolănită în aşternut şi având alături un castron de afine, mure, caise sau o pungă cu migdale. Ceva mult, în orice caz, ca să-mi ajungă preţ de juma’ de film (de obicei, adorm pe la jumătatea filmelor).
- Pari destul de consecventă. Ore stricte de masă, program organizat?
Acum, prea organizat nu are cum să fie, la un om care stă destul de puţin pe acasă! Dimineţile şi serile sunt, să zicem, bătute-n cuie, prânzul este cel care se mişcă de colo-colo, în funcţie de provocările zilei. Uneori prânzesc la 13-14, alteori fac “punte” între prânz şi cină, pe la 18... Între ele încerc să rezist “tentaţiilor”. Mai păcălesc foamea cu câte o banană, un măr, un fresh.
- Călătoreşti mult. Ultima dată ai fost la Seoul, unde chiar ai luat lecţii de gătit mâncare tradiţională. Ce gen de turist eşti, la capitolul culinar? Îţi place să experimentezi, să încerci orice?
Sunt un turist-jurnalist. Adică sunt extraordinar de curioasă. Vreau să văd tot, să ştiu tot, să gust tot, să încerc tot. Din acest punct de vedere, m-am combinat perfect cu fiul meu, care are o curiozitate şi mai pronunţată! La mine, ea este dublată de o oarecare prudenţă, mă gândesc mereu: “aoleu! Dacă mi se face rău şi restul călătoriei o voi petrece în camera de hotel, ţinându-mă de burtă?!”. Ceea ce nu m-a împiedicat însă să gust tot felul de preparate inedite. Şi am încercat de la mâncăruri din alge, carne de focă, de urs polar, shake de cartof dulce, până la stranii vietăţi marine şi... tare mă tem că am mâncat şi gândaci, dar, cunoscându-se reacţia europenilor, acest lucru mi-a fost ascuns.
- În concluzie, care e bucătăria ta preferată?
Din fiecare bucătărie am identificat şi mâncăruri “cool”, şi mâncăruri “bleah”. Fiind bazată pe legume, bucătăria chinezească e în top. Dar nimeni şi nimic nu va detrona bunătăţile cu care mă întâmpină întotdeauna mama, când vin acasă!
Reţeta care face furori în rândul prietenilor ei
Când are prieteni în vizită, Marina Almăşan îi dă gata cu salata ei rusească numită Vinegretă. Este un amestec de: cartofi fierţi şi sfeclă roşie fiartă, ambele tăiate cubuleţe, ceapă tăiată julienne, mazăre fiartă, varză murată tăiată mărunt, castraveciori muraţi, tăiaţi cubuleţe. Totul se amestecă bine, se sărează, piperează şi se adaugă ulei de măsline. Se ornează cu verdeaţa tocată mărunt.
Păstrează şi acum carneţelul cu reţete de la 16 ani
Marina Almăşan a început să gătească de la 16 ani, din momentul în care mama ei a fost nevoită să lipsească aproape o lună de acasă, iar ea a preluat frâiele bucătăriei. Era de atunci o fire ambiţioasă şi responsabilă, astfel, mai cu reţetele lăsate de mama, mai cu o carte de bucate sau cu imaginaţia care nu i-a lipsit niciodată, s-a descurcat de minune. Are şi acum carneţelul de reţete din adolescenţă. În timp, s-a specializat şi a descoperit că îi place mult. „Concret, gătesc, cu repeziciune şi talent, sarmale, tocăniţe, musacale, ardei umpluţi, chiftele marinate, şniţele, gulaş, diverse garnituri etc. De ciorbe şi supe nu mai vorbim! Cândva eram expertă şi în prăjituri, dar acum suntem doi care ne ferim (şi eu, şi Victor, care este un tânăr foarte atent la silueta lui), aşa că prăjiturile, plăcintele şi torturile au devenit istorie. Gătitul mă bucură, iar reacţia «consumatorilor» şi mai mult”, mărturiseşte Marina.
