Amna mai are o lună până naşte şi e tot pe scenă! De ce nu a renunţat la concerte

Ultima actualizare:
Luminiţa Anghel (45 de ani)
Luminiţa Anghel (45 de ani)

Este la modă printre cântăreţe să presteze până în ultimele săptămâni de sarcină. Acum este rândul Amnei să demonstreze că are energie, chiar dacă poartă în pântece un bebeluş. Iar după ce va deveni mămică, interpreta piesei „Aer” stă acasă cu bebe doar trei săptămâni, pentru că din septembrie revine pe scenă.

Interpreta unor piese cunoscute precum „Tell Me Why”, „Arme” sau „Aer”, Andreea Cristina Muşat sau Amna (29 de ani), cum e cunoscută în lumea muzicală, va naşte prima oară în luna august. Ea şi soţul ei, Cristi Muşat, vor avea un băieţel pe care îl vor boteza Cristian David. Urmând, parcă, exemplul altor colege de breaslă care au anunţat târziu sarcina, solista a spus că e gravidă abia în ultimul trimestru. „Voi naşte în august, în perioada 15-20, şi am concerte până înainte cu două săptămâni de a naşte”, a povestit Amna, pentru Click!

În luna septembrie se întoarce iar în spectacoleSolista a mai spus că e pregătită pentru momentul în care va deveni mamă, însă nu a avut timp să cumpere totul pentru băieţel.„Nu suntem superstiţioşi, însă nu am terminat camera bebeluşului pentru că am fost destul de ocupaţi cu concertele”, spune Cristi, soţul Amnei. În ceea ce priveşte pauza postnatală, solista spune că nu va sta mult timp departe de scenă. Va reveni în faţa publicului la trei săptămâni după naştere.„Am semnat contracte pentru concerte în luna septembrie şi trebuie să le onorez. Va fi greu să-l las pe micuţ singur, însă vom primi ajutor de la părinţii noştri”, a mai spus, pentru Click!, Amna.

Şi ele au cântat cu burta "la gură"

Deşi a rămas însărcinată târziu, Luminiţa Anghel (45 de ani) a avut o sarcină uşoară, care i-a permis să fie activă. Solista se afla pe scenă şi cu două săptămâni înainte să nască. Luminiţa a adus pe lume un băieţel, în ­decembrie 2011, dar nu s-a potolit nici după aceea.

Corina Bud (34 de ani)
Corina Bud (34 de ani)

A revenit pe scenă imediat, mai precis după doar o săptămână. Corina Bud (34 de ani) a devenit mămică în noiembrie 2008, dar s-a dezlănţuit în faţa fanilor tot până atunci, chiar dacă era în ultima lună de sarcină.

Anna Lesko (35 de ani)
Anna Lesko (35 de ani)

Micuţul  Robin a reuşit să o ţină departe de lumina reflectoarelor doar câteva săptămâni. Nu doar că a fost superactivă până în ultima săptămână de sarcină, dar Anna Lesko (35 de ani) a reuşit chiar să ascundă faptul că ­purta un bebe în pântece, timp de şapte luni.


    Anna Lesko (35 de ani)
Anna Lesko (35 de ani)

A cântat, a dansat şi nu a dat nimănuni de bănuit că urmează să devină mămică. Frumoasa moldoveancă a născut în luna martie un băieţel, Adam, dar a ales să stea pe bară doar două săptămâni.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Harry serios, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
selena gomez benny blanco gettyimages jpg
Banner Emily Burghelea
megan fox profimedia jpg
banner Lavinia Pârva png
banner calin geambasu png
banner oana roman png
image png
banner laura cosoi png
image
actualitate.net
image
actualitate.net