Anamaria Ferentz, aniversare de poveste pentru iubitul ei american: „Cea mai frumoasă din viața lui!” Ce surprize i-a pregătit?
Anamaria Ferentz și-a sărbătorit zilele trecute iubitul, pe omul de afaceri american Doug. Artista s-a gândit să își surprindă anul acesta iubitul, la ceas aniversar, cu o invitație la un show „candle light”, cu multe lumânări și muzică Beatles, cine la restaurante italienești, dar și o săptămână la un retreat, acolo unde nu au avut timp nici să respire pentru că au avut programări peste programări pentru diferite răsfățuri pentru trup, minte și suflet.







„I-am făcut tot felul de cadouri în acești 5 ani, încât e din ce în ce mai greu să găsești tot felul de experiențe. E din ce în ce mai greu să îi fac cadouri pentru că ce poți să-i dăruiești unui om care are, în general, de toate? Decât experiențe! Și atunci trebuie să-l știi foarte bine! I-am făcut o surpriză, l-am invitat la un show, cum am fost în România, la un moment dat, la Ateneul Român, cu cvartet și muzică de film, și i-a plăcut.
Muzica este total diferită, a fost un show „candle light”, poți să găsești astfel de show-uri, foarte romantic, frumos, cu mii de lumânări, pe muzică diferită, de toate gusturile. Eu am găsit chiar în perioada zilei lui de naștere, care a fost pe 14 martie, am găsit pe 7 martie un astfel de spectacol, cu muzică de Beatles. Apoi am avut o cină superbă în Portland, la un restaurant cu specific italienesc.
Așa că am început să sărbătorim din 7 martie. L-am invitat acolo și apoi, de ziua lui, pe 14 martie, am petrecut toată ziua împreună, noi doi, romantic, și la cină am mers la un alt restaurant cu specific italian”, ne-a povestit Anamaria Ferentz aflată încă, alături de viitorul soț, la un retreat.
Și-a surprins viitorul soț cum a știut mai bine
Pentru că artista noastră știe să facă nenumărate surprize, și s-a organizat frumos de ziua de naștere a logodnicului său, Ferentz i-a mai pregătit omului de afaceri american și un party, pe cinste, la ei acasă.
„În următoarea duminică, când au putut toți copiii, am făcut o petrecere acasă, cu părinții lui și cu toți copiii, pentru că așa și-a dorit. Intim, acasă, cu toată familia, și a fost superb!
Am avut pe cineva care a venit și a gătit, cadouri, baloane, am făcut toți karaoke, a fost foarte distractiv și lui Doug i-a plăcut mult. A zis că a fost cea mai frumoasă aniversare din viața lui”, am mai aflat, la cald, de la Anamaria Ferentz.
„Am decis să nu mai cheltuim banii aiurea”
Au fost și cadouri însă vedeta e de părere că de acum încolo trebuie să investească mai mult în lucruri care să le aducă fericire sufletească, mai precis, tot felul de experiențe de cuplu.
„La capitolul cadouri, i-am luat tricouri, șosete, șepci haioase, lucruri haioase, ceva pentru schiuri, ce avea nevoie. Ce poți să-i iei? Noi ne bucurăm acum, din ce în ce mai mult, de experiențe. Am decis să nu mai cheltuim banii aiurea, mai bine investim în experiențe și chestii care te ajută și pe moment dar și în timp, mai ales cele din punctul de vedere al sănătății și al stării de bine”, ne-a mai spus Anamaria Ferentz.
Artista, stabilită de ani de zile în America, acolo unde a dobândit și cetățenia, se pregătește să vină în țară cu ocazia Paștelui pentru a petrece sărbătorile alături de mama și fratele ei.






























