Anca Badiu împarte colivă în parcare pentru fratele ei

Anca Badiu împarte colivă în parcare pentru fratele ei

Ultima actualizare:

S-au scurs nouă luni de când fratele Ancăi Badiu (36 de ani) a decedat, în circumstanţe misterioase, în Spania. Cu sufletul încă sfâşiat de pierderea lui Mircea, cântăreaţa nu se abate de la rânduielile bisericeşti privind pomenirile şi parastasele ce trebuie făcute în memoria celor decedaţi.

Astfel, ea a fost surprinsă, zilele trecute, de fotoreporterii Click!, în timp ce împărţea colivă şi altele bucate oamenilor adunaţi pe lângă o biserică din centrul Capitalei. Anca a împărţit chiar şi în parcare, când a ajuns la maşina ei, unui domn care tocmai voia să plece cu autoturismul personal.

„Şi acum îl mai visez pe Mircea. Vorbim mereu, îmi face diverse sugestii. De exemplu, de curând, am visat că el era în America şi mi-a spus că mă aşteaptă în vacanţă. Culmea este că el nu a locuit niciodată în America, ci eu”, ne-a declarat Anca Badiu. La începutul lunii august, anul trecut, Mircea Badiu (43 de ani) a fost găsit mort, în Spania, după o noapte petrecută în club. Medicii au spus că acesta ar fi suferit un infarct, însă ancheta demarată în Spania nu s-a încheiat nici la ora actuală.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Tom Cruise și Brad Pitt jpg
andreea popescu dan alexa jpg
nick radoi si madalina
dani otil si gabriela prisacariu 1 jpg
banner maria nagy jpg
theo rose instagram jpg
Alina Laufer, perioadă de foc cu cei trei copii
madalina apostol jpg
image
image