Anca Serea, distracţie printre rafturile cu hăinuţe din magazin

Anca Serea, distracţie printre rafturile cu hăinuţe din magazin

Ultima actualizare:

    Anca Serea s-a jucat cot la cot cu cei mici
Anca Serea s-a jucat cot la cot cu cei mici

Lansarea unui magazine cu hăinuțe a fost o ocazie bună atât pentru copii, dar și pentru părinții lor să se distreze cot la cot. Anca Serea a dat startul petrecerii, iar CRBL i-a provocat la kendama.

Vată pe băț, dulciuri colorate, popcorn, ateliere de creație - totul  într-un decor de poveste în stil american, împrejmuit de stâlpi albi decoraţi cu stele şi baloane personalizate. Așa a fost miercuri la deschiderea unui magazin de haine pentru copii, în Bucureşti. Gazda evenimentul și totodată cea care a dat startul petrecerii a fost Anca Serea, frumoasa vedetă tv care a venit însoțită de trei dintre copilașii ei: Sara, Noah și Ava. Oaspeții au fost invitați să participe la o sumedenie de activități antrenante: s-au fotografiat la cabina personalizată, apoi CRBL și echipa sa de vrăjitori kendama au făcut demonstrații uimitoare și au încurajat copiii să-și arate propriile abilități.


    CRBL a animat şi el atmosfera
CRBL a animat şi el atmosfera

DJ Raul Martin a asigurat muzica, iar copiii au fost invitați să își creeze brățări handmade, avioane şi păianjeni în cadrul unui workshop unde au interacționat cu animatori profesioniști.

Seara a fost îndulcită de un colorat candy bar şi, într-un stil autentic american, un stand de popcorn a stat la dispoziţia invitaţilor. ”A fost o seară frumoasă, ne-am distrat cu toții și ne-am înnoit cu hăinuțe călduroase pentru toamna aceasta”, ne-a spus Anca Serea.


    A venit însoţită de copiii ei
A venit însoţită de copiii ei


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
gabriela cristea jpg
andreea raicu si matusa ei jpg
Laura Cosoi, foto Instagram jpg
Maia Morgenstern, foto Facebook jpg
mihai bobonete copii jpg
Andreea Popescu și Dan Alexa
Anca Pandrea și Merișoreanu
mircea bravo
image
image