Anca Ţurcaşiu a apelat la chirurgie estetică?
Anca Ţurcaşiu a reuşit să câştige războiul cu trecerea timpului şi se poate lăuda cu o siluetă de invidiat la 45 de ani. Vedeta, care a reununţat la carne de 25 de ani, a povestit că are mare grijă la ce mănâncă, dar şi să facă sport constant, mai ales că genetic are tendinţa de îngrăşare. Cu toate acestea, Anca a explicat că nu a apelat niciodată la bisturiu şi nici nu vrea.
Anca Ţurcaşiu a fost mereu o femeie frumoasă, iar la 45 de ani arată mai bine ca la 20. Artista, care ţine un regim ovo-lacto-vegetarian de 25 de ani, spune că totul se datorează echilibrului pe care îl păstrează în tot ceea ce face. Deşi mama ei a fost plinuţă, Anca a reuşit să evite adunarea kilogramelor în exces. În plus, vedeta a mărturisit că nu vrea să apeleze la chirurgie estetică.
„Genetic, nu ştiu dacă aş fi avut măsurile acestea, că mama a fost cam plinuţă. Ţin la sport, dietă, somn şi odihnă cât se poate. N-am apelat la nicio intervenţie estetică pentru că n-am avut nevoie şi nici nu cred că voi avea. Prefer metodele noninvazive, adică nu bisturiu şi injecţii. Cei care vor diete să consulte un nutriţionist, nu să caute pe internet sau să mă asculte pe mine, care sunt actriţă, cântăreaţă şi designer de interioare”, a spus Anca, conform ziarulring.ro.
Ea mai povestit că a învăţat totul despre diete de la nutriţionişti şi că e foarte strictă când vine vorba de alimentaţie.
„Nu mănânc dulce, doar miere dimineaţa, la cafea, şi rar un cub de ciocolată cu 70% cacao. Beau doar apă plată, limonadă şi, ocazional, vin roşu. Mă trezesc de obicei la 7.00. Sunt eforturi, nu-i uşor!”, a povestit artista.