Anca Țurcașiu: ”Am slăbit opt kilograme după divorț!”
După 22 de ani de căsnicie, Anca Ţurcaşiu a anunţat în luna iulie că divorţează de medicul stomatolog Cristian Georgescu, cu care are un băiat. Anca a lăsat în urmă trecutul și la 50 de ani arată fabulos. Asta pentru că divorțul a avut și părțile lui bune. A ajutat-o pe vedetă să slăbească 8 kilograme.
Acum Anca Țurcașiu se mândrește cu un trup de adolescentă și a făcut furori în vacanța din Republica Dominicană, din care tocmai s-a întors. „Am învățat multe lecții în anul care a trecut și nu vreau să mă mai agăț de trecut nici să-mi mai fac planuri pentru viitor. Trebuie să treacă niște timp ca să te vindeci. Eu am slăbit opt kilograme după divorț. Am citit cărți motivaționale și vreau să-mi redecorez și casa”, a declarat Anca Țurcașiu la Teo Show, de la Kanal D.
Anca Țurcașiu: ”Am crezut că o să-mi petrec Revelionul singură uitându-mă la tv”
Vedeta spune însă că cel mai bun lucru după o despărțire este să pleci într-o vacanță. Așa s-a făcut că, în loc să stea să petreacă Revelionul singură pe canapea, Anca și-a luat zborul într-o vacanță cu în Republica Dominicană, unde s-a distrat pe cinste. „Îmi doream de mult să ajung în Dominicană și uite că am fost condusă de soartă să fac asta. Nu a fost plănuit. Am crezut că o să-mi petrec Revelionul singură uitându-mă la tv după 35 de ani. Am luat telefonul, am găsit primul site de călătorii, m-am uitat la preț să fie rezonabil, am vorbit cu o prietenă și a doua zi aveam biletele de avion, testele Covid au venit cu câteva ore înainte de plecare. A fost o încărcare de baterii după o perioadă grea. Am purtat desuuri roșii de Revelion și am fost la un spectacol la resortul unde stăteam. Mi-am zis ca 2021 va fi cel mai bun an din viața mea”, a mai spus vedeta.
Citește și:
Anca Ţurcaşiu, apariție ravisantă la trei luni de la divorț: "E sănătos să îți dai o pauză"