Anda Adam, la un pas să iasă de pe scenă după ce spectatorii au aruncat în ea cu porumb fiert
Dezamăgire mare pentru Anda Adam care a păţit-o la un concert pe care l-a susţinut la Piatra Neamţ, la zilele oraşului. Artista a vrut să întrerupă spectacolul după ce oamenii din public au aruncat spre ea cu porumb fiert. Enervată de atitudine, solista a lansat un avertisment către spectatori şi s-a abţinut cu greu să nu iasă de pe scenă.
Anda Adam nu a avut cea mai frumoasă primire la Piatra Neamţ, unde recent a susţinut un recital. Artista a fost ”întâmpinată” cu porumb fiert, potrivit www.vip24.ro şi puţin a lipsit ca solista să renunţe la înţelegerea pe care a făcut-o cu organizatorii. Vizibil deranjată de situaţia jenantă în care a fost pusă, cântăreaţa a încercat totuşi să calmeze spiritele. "Îmi pare foarte rău să vă spun că sunt dezamăgită să vin în Piatra Neamţ şi să primesc aşa un cadou pe scenă. Ideea este în felul următor: primul lucru care mai ajunge pe scenă va întrerupe concertul, conform contractului, pentru că este normal ca la un astfel de eveniment să existe pază şi noi să fim în siguranţă. Şi mie îmi place porumbul fiert foarte tare, dar îl mănânc şi ţin cotorul pentru mine. Mergem mai departe pentru toţi cei din Piatra Neamţ care ştiu să se comporte civilizat, au şapte ani de acasă şi au părinţi care i-au educat” a spus vedeta.
Discursul vedetei a avut efect asupra spectatorilor care au încetat să mai arunce spre scena unde artista concerta, astfel că recitalul a continuat fără alte incidente.