Andra, al patrulea antrenor de la «Vocea României»!

simeon stalpnicul png
Andra va fi noul jurat de la Vocea României! Foto: Arhivă Click

După plecarea Loredanei și a lui Adi Despot din juriul de la Vocea României, multe negocieri au avut loc pentru a înlocui lipsa celor doi artiști. Astfel, alături de Smiley și de Tudor Chirilă, care și-au păstrat locurile pe scaunele roșii ale emisiunii, cele două cântărețe care au semnat contractul cu cei de la Vocea României sunt Irina Rimes-informație deja știută- și Andra!

Andra va ocupa unul dintre scaunele celor patru jurați de la Vocea României! Conform celor de la Libertatea, cântăreața s-a aflat în tratative cu organizatorii emisiunii, iar în cele din urmă, aceasta ar fi acceptat oferta. Artista este obișnuită cu formatul emisiunii, dat fiind faptul că a mai participat, tot în poziția de antrenor, la Vocea României Junior. Totuși, decizia nu a fost una ușoară, având în vedere programul încărcat cu care se confruntă.

Cântăreața este o familistă convinsă și acest lucru este știut, timpul petrecut cu soțul și cei doi copii fiind extrem de important pentru aceasta. Andra a avut momente în care a vorbit despre acest aspect, mărturisind că programul încărcat o împiedică uneori să se bucure de familia ei, atât cât și-ar dori. Se pare că oferta de jurat la Vocea României a fost una de nerefuzat însă, iar conform sursei menționate anterior, artista mai are doar de semnat contractul, care este oricum doar o formalitate.

simeon stalpnicul png
Andra va susține un concert de muzică populară, la Sala Palatului Foto: Arhivă personală

Andra va susține concertul „Tradițional” la Sala Palatului

Timpul o va presa într-adevăr pe Andra, mai ales că artista va trebui să se pregătească pentru noul concert pe care urmează să îl susțină. Show-ul se va numi „Tradițional” și va avea loc la Sala Palatului, proiectul fiind dedicat muzicii folclorice, cu care Andra își va încânta în seara de 30 septembrie, la ora 20:00. Mai mult decât atât, perioada concertului din toamnă va coincide cu lansarea noului sezon de la Vocea României.

Andra este și jurat la concursul de talente „Românii au talent”, însă cele două mari show-uri de la Pro TV nu se suprapun. Potrivit aceleiași surse, și Smiley va rămâne antrenor la Vocea României, pastrându-și scaunul și în acest sezon.

Ion Hristescu png
Bianca Drăgușanu alături de Gabi Bădălău
cub larisa iordache png
BeFunky collage (22) jpg
Roxana, alături Liviu Guță
cub andreea banica animat gif
Alexandru Arșinel, înmormântat la Bellu
horoscop ( FOTO pixabay )
fata violata pixabay
FOTO Traian Goga jpg
image
image
image
image
andreea esca si alexia eram
cub larisa iordache png
BeFunky collage (22) jpg
cub laura cosoi png
3 paula seling png png
cub ioana ginghină alexandru arsinel png