Andreea Bălan a primit un tort din marţipan cu chipul ei

Andreea Bălan a primit un tort din marţipan cu chipul ei

Ultima actualizare:

    Şi-a serbat ziua, alături de cele două fiice şi de mamă în curtea vilei sale
Şi-a serbat ziua, alături de cele două fiice şi de mamă în curtea vilei sale

Jurata concursului “Te cunosc de undeva”, de la Antena 1, Andreea Bălan, a împlinit 36 de ani, pe 23 iunie, bun prilej pentru o mică petrecere, alături de fiicele Ella şi Clara, dar şi cu mama ei.

Tatăl ei, Săndel Bălan, i-a transmis un mesaj, de la Ploieşti. Sărbătorita a primit un braţ de flori, dar şi un tort, pe care trona chiar chipul ei, făcut din marţipan.

”Azi este ziua mea, dar vârsta este irelevantă. Mai bine îţi spun câte întâmplări minunate am trăit, câte inimi am iubit, câte locuri superbe am văzut, cât de mult am contat şi contez în vieţile celor dragi, dar mai ales îţi pot spune cât de mult am suferit, ce lecţii am învăţat, de câte ori m-am ridicat atunci când viaţa m-a pus la pământ şi de câte ori am luat-o de la capăt şi am mers mai departe cu zâmbetul pe buze. Viaţa nu este despre cifre, ci despre emoţii, trăiri, lecţii şi mai ales despre iubire”, a scris Andreea pe Facebook.

Iar apoi s-a pozat cu baloanele colorate: “Viaţa este ca un balon, dacă nu te laşi dus niciodată, nu vei şti niciodată cât de departe te poţi ridica”. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
andreea raicu si mama ei jpg
banner haine jpg
Andreea Esca, dezvăluiri după aniversarea ei
Design fără titlu (5) png
banner florin piersic si anna szeles jpg
sylvester și fiica sa, scarlet stallone jpg
catalin maruta jpg
banner marina almasan jpg
image
image