Andreea Berecleanu prezintă ştirile într-un studio ca în serialul «Star Trek»
Noul studio al “Observatorului” Antenei 1, din Pipera, a fost „inaugurat” pe 28 noiembrie.
Miercuri (7 decembrie), reporterii Click! au fost aşteptaţi de gazdele Andreea Berecleanu şi Anca Lungu, prilej cu care am aflat că platoul de filmare are o suprafaţă de peste 400 de metri pătraţi şi 10 m înălţime. Totul arată spectaculos, ca în celebrul serial “Star Trek”, cu tehnologie de ultimă generaţie, care întruneşte standardele de calitate ale celor mai mari posturi de televiziune din lume. Există şi un ecran spectaculos, de 14, 5 metri lungime şi peste 2,5 metri înălţime, fiind, de altfel, cel mai mare din România: „Noul Observator înseamnă tehnologie la cel mai înalt nivel, echipamente folosite de cele mai mari companii media din lume. Fonoizolaţia şi tratamentul acustic al studiourilor e unic în ţară şi sunt aduse de cei care au proiectat tratamentul acustic pentru Opera din Viena”, a spus Alin Romaşcan, directorul ştirilor. Sistemul de suspendare, de tip „casă în casă” a fost construit în Italia. Piesa centrală a noului Observator e ecranul LED de circa 30 mp. Acesta e format din 144 de module cu exact 8.294.400 de lămpi”, a spus Octavian Basoc. Pupitrul este lucrat din mai multe bucăţi.