Andreea Esca a dat-o în bară! Ţinuta în care Iulia Albu a zis că vedeta arată ca o funcţionară
Ştirista Pro Tv nu s-a mai ridicat la nivelul aşteptărilor Iuliei Albu! Andreea Esca a reuşit să o facă pe jurata de la "Bravo, ai stil!" să o certe pentru ţinuta ei banală. Prezentatoarea a mers la un târg, îmbrăcată lejer, într-un pulover imprimat cu un brad, o fustă largă şi o pereche de cizme comode. Vedeta a fost imediat taxată pentru apariţia ei în public şi s-a ales cu cea mai mică notă şi un trofeu "Bau".
Chiar dacă Andreea Esca a reuşit să strângă multe apreciezi de-a lungul timpului, de data aceasta ştirista Pro Tv a supărat-o pe Iulia Albu, pentru că nu a acordat suficientă atenţie vestimentaţiei. Fashion-editorul a criticat-o dur, joi seară, deşi la prima vedere piesele vestimentare lejere alcătuiau un look relaxat, potrivit pentru un târg de produse pentru Crăciun. Chiar şi în acest context, Iulia Albu a fost de neînduplecat.
"Andreea Esca... cu siguranţă a scris istorie, dar nu vestimentară după cum se vede. Mi se pare de un prost gust ieşit din comun ca o vedetă de talia Andreei Esca să iasă îmbrăcată într-un pulover, cu un brad de Crăciun imprimat pe el. Să spunem că a făcut asta pentru o clauză caritabilă. Dacă a făcut asta, atunci ar fi trebuit să opteze pentru altceva în partea de jos. Ţinută ei în partea de jos arată că a oricărei funcţionare care lucrează între 8 şi 10 ore pe zi, adică o fustă largă care să nu o incomodeze, o pereche de încălţări cu toc mic pentru a putea face diverse drumuri. Nu este rău deloc, dar Andreea Esca nu este o femeie care lucrează la un ghişeu public. Ea este o persoană cunoscută care nu are o viaţă chiar atât de grea că alai oameni, motiv pentru care ar putea să acorde mai multă atenţie îmbrăcămintei. Putea să aibă o pereche de jeans, care ar fi arătat mult mai bine, şi o pereche de pantofi sport, care ar fi ajutat-o să obţină o notă de minim 7. În acest caz Andreea Esca merită de la noi un Bau", a spus Iulia Albu în cadrul rubricii săptămânale pe care o are la "Wowbiz".