Andrei Găluț, omagiu emoționant pentru prietenii din Colectiv
Andrei Găluț (31 de ani), singurul supraviețuitor din formația Goodbye to Gravity, care concerta în seara de 30 octombrie în clubul Colectiv, a fost activ pe pagina sa personală de Facebook, pentru prima dată de la tragedie. Solistul a schimbat două fotografii, cea de profil și cea de pe copertă. Într-una din poze apar membrii formației, iar în cealaltă Andrei apare alături de fată, cel mai probabil iubita lui, Mădălina Strugaru, care și-a pierdut viața la câteva zile după incendiu.
Incendiul din clubul Colectiv a luat viața a 63 de oameni și a decimat formația Goodbye to Gravity. Membrii trupei, Andrei Găluț (voce), Vlad Țelea (chitară), Alex Pascu (bas), Mihai Alexandru (chitară) și Bogdan Enache (tobe) au concertat pe 30 octombrie, în clubul Colectiv. Goodbye to Gravity își lansa noul album, „Mantras of War” în acea seară. Andrei Găluț este singurul supraviețuitor din trupă. Pe lângă prieteni, el a pierdut-o și pe iubita lui, Mădălina Strugaru, care a murit pe 12 noiembrie, la Spitalul de Urgență din Capiatală.
Andrei Găluț a fost activ pentru prima oară de la tragedie, sâmbătă noaptea (9 ianuarie), pe pagina sa personală de Facebook. Artistul a schimbat coperta de pe rețeaua de socializare și a pus o imagine cu formația lui, Goodbye to Gravity. În imaginea de la profil, Andrei apare alături de o tânără pe care o ține în brațe, care cel mai probabil este iubita lui, Mădălina.
Starea de sănătate a lui Andrei se îmbunătățește
Andrei Găluț a fost rănit grav în incendiul din clubul Colectiv. La câteva zile de la tragedia, artistul a fost transferat la Spitalul Crucii Roții din Beverwijk (Olanda), unde a suferit mai multe intervenții chirurgicale. Starea de sănătate a solistului se îmbunătățește treptat, potrivit apropiaților săi.