Arșinel a ajuns din nou pe mâna doctorilor, la doi ani de la transplant. «Țip de durere când urc scările» EXCLUSIV

Ultima actualizare:

    Arşinel, diagnosticat cu hernie de disc, şi-a pus mari speranţe în medicul Ion Manea, care i-a promis că-l scapă de o altă operaţie
Arşinel, diagnosticat cu hernie de disc, şi-a pus mari speranţe în medicul Ion Manea, care i-a promis că-l scapă de o altă operaţie

La aproape doi ani de la transplantul de rinichi,actorul Alexandru Arşinel (75 de ani), a ajuns din nou pe mâna doctorilor. De această dată, directorul Teatrului de Revistă ”Constantin Tănase” acuză dureri crunte la spate.

În 2012, Arşinel, diagnosticat cu hernie de disc, a suferit o intervenţie chirurgicală la nivelul coloanei, însă de câteva luni durerile din zona lombară au revenit.

“Ţip de durere când urc scările, dar cel mai tare mă doare mijlocul dimineaţa, când mă dau jos din pat, apoi durerea se mai diminuează. Când mă aude nevastă-mea că mă vait prin casă, ah, ah, la orice treaptă, îmi tot strigă «mai termină odată!», ne-a mărturisit maestrul.

Pentru că nu vrea să mai ajungă la cuţit, Arşinel se recuperează prin tratamente noninvazive, la Bio Ortoclinic.

”Elongaţia ajută coloana să se îndrepte şi să scape de presiunea din interiorul discurilor, iar exerciţiile de mobilizare şi masajul asigură relaxarea musculară şi vindecarea”, ne-a explicat directorul dr. Ion Manea, de la Bio Ortoclinic. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Leacul Gherghinei Stancu jpg
temisan jpg
banner copii vedetelor png
banner claudia pavel cream png
alina puscas instagram jpg
kylie jenner costum baie roz jpg
banner andreea popescu jpg
banner irinel columbeanu png
image
image