Arșinel, amintiri din război: "Mama a fugit din calea bombardamentelor”
Alexandru Arșinel aduce în atenție, în ultimul volum, "Alexandru Arșinel. Și a fost mâna lui Dumnezeu…", lansat luna trecută, câteva mărturii dureroase din vremea celui de-Al Doilea Război Mondial, pe când avea doar 5 ani.
Alexandru Arșinel (75 ani) nu-și poate șterge din memorie imaginile din copilărie, din vremea războiului. Deși actorul avea numai 5 ani, în ultimul volum lansat la Târgul de carte Gaudeamus, intitulat "Alexandru Arșinel. Și a fost mâna lui Dumnezeu...”, scris de Oana Georgescu, Arșinel punctează câteva momente, pe care le-a trăit, copil fiind, în cel de-Al Doilea Război Mondial.
"Copilăria mi-a fost puternic marcată de război. Aveam cinci ani neîmpliniți, când am plecat cu ai mei în Ardeal, de frica rușilor și am dat peste armata ungară. Am aflat ce înseamnă bombardamentele; pe drumul Uioarei, între Cluj și Turda, am văzut case distruse, mulți răniți, cai morți – imagini pe care nu le-am uitat niciodată. Mama a fugit din calea bombardamentelor trecând Mureșul cu toți trei copiii în brațe, pentru a ne ascunde în pădure. Ne-am întors acasă într un vagon de marfă pe care-l împărțeam cu o vacă. În fiecare stație fratele meu cerea mâncare soldaților, iar de controalele rușilor am scăpat cu văicărelile bunicii”, povestește actorul.
"Noi, băieții din sat, ne jucam de a războiul cu grenade și cartușe adevărate”
Totuși, inocența copilului nu se pierduse. Arșinel se juca de-a războiul cu băieții din sat. "Chiar dacă acele vremuri mă maturizaseră cumva, continuam să am inocența copilului de cinci, șase ani. Noi, băieții din sat, ne jucam de a războiul cu grenade și cartușe adevărate pe care le făceam să explodeze pe malul Șomuzului și pe cel al Siretului. Un văr și-a pierdut o mână, alți trei copii au murit, iar tata, ca să mă potolească, m-a dat la școală de la șase ani. Apoi ne-am mutat la Iași. Locuiam în cartierul ceferiștilor, în spatele grădinii Copou. Stăteam toată ziulica la umbra teiului lui Eminescu și-i ascultam poveștile lui moș Periade. Avea vreo 90 de ani și fusese grădinar în Copou pe vremea marelui poet. Eram elev la «3 Mixtă», o școală aflată la periferia Iașilor, în cartierul Păcurari, lângă Liceul Petru Poni”, își amintește îndrăgitul nostru actor.
"L-a convins pe tata cu greu să mă lase să fac figurație la teatru și a acceptat doar pentru că se plătea bine”
Destinul l-a condus, încă de pe atunci spre actorie. Unul dintre ingineri, amic de al tatălui său, conducea mișcarea artistică de amatori la Teatrul Național din Iași, acolo unde avea să fie numit secretar de partid. "La vremea aceea, CFR ul conducea România. Gheorghe Gheorghiu Dej fusese ceferist și cei mai mulți activiști, membri și conducători de partid, puși în posturi cheie, proveneau din rândurile lor. L-a convins pe tata cu greu să mă lase să fac figurație la teatru și a acceptat doar pentru că se plătea bine. «Golanul, asta îi mai lipsea, să ajungă pe scenă, la teatru, ca să râdă lumea de el!» spunea tata. Imediat am fost distribuit în Rigoletto, pentru că spectacolele Operei și ale Naționalului se jucau în aceeași sală. Apoi, în «O scrisoare pierdută», în «Despot-Vodă» și Chirița”, spune Arșinel.
"Nu eram în stare nici să spun o poezie de la cap la coadă”
Cu toate acestea, actorul nu-și amintește ca în copilărie să fie avut vreun talent artistic. "Nici vorbă să fi avut vreun talent artistic atunci când eram mic... Așa, cum fuseseră alții. Nu eram în stare nici să spun o poezie de la cap la coadă! Eram poreclit Buftea și Mutu pentru că eram gras și nu prea vorbeam de teamă că râde lumea de mine. Și la Școala Tehnică era cât pe aci să rămân repetent, dar am scăpat datorită rolului din trupa de teatru încredințat de profesorul de română. Jucam un tânăr care trebuia să se însoare cu fata președintelui Colectivei... După ce m-au văzut jucând, atât de tare s-au amuzat cu toții, că m-a trecut clasa și profesorul de rusă!”, mai povestește actorul nostru. Învățat cu „viața de artist“ de la Iași, unde aproape toți banii câștigați îi cheltuia la restaurantul Unirea sau pe haine, Arșinel, ajuns cu patru zile mai devreme, a început să cheltuiască prin București. Așa se face că în ziua probei eliminatorii, s-a trezit că nu mai avea decât banii de drum, și nici actele pentru a se înscrie...
"Zăpăcit cum eram, uitasem actele la Politehnică, dar cei de la secretariatul IATC m-au înțeles. Nu aveam nimic de pierdut, așa că m-am aruncat în fața comisiei formate din monștri sacri ai scenei românești: Costache Antoniu, Irina Răchițeanu Șirianu și Dem Rădulescu. Am intrat ultimul și am spus pe nerăsuflate: mă cheamă Arșinel Alexandru și sunt din Iași. Vă rog să mă ascultați și să îmi spuneți dacă sunt bun sau nu, că diseară am tren spre casă și nu mai am bani!”, spune Arșinel, care a luat examenul și a impresionat comisia. A urmat o carieră frumoasă în luma Teatrului de Revistă.
Actorul a cochetat și cu muzica
Alexandru Arșinel declara că, dacă s-ar fi născut în SUA, ar fi devenit un al doilea Frank Sinatra. "Îl haleam pe Sinatra!”, mărturisea artistul într-un interviu. "Am un timbru mai frumos ca al lui. Mă asemăn cu Nat King Cole și cu Dean Martin, pe care i-am considerat cei mai mari. Când e vorba de cântat, chiar mă laud. Sunt bun! (...) Eu îmi găsesc un refugiu extraordinar în cântec. Mă retrag în mine, trăiesc la maximum fiecare piesă și cânt cu ochii închiși”, spune el. În octombrie 2010, Alexandru Arșinel a susținut un recital extraordinar cu formația de suflători Spirit Brass Ensemble, la Universitatea Națională de Muzică București, un eveniment desfășurat sub patronajul ONU și dedicate Zilei Internaționale a Pensionarilor.
