Așa se antrenează Delia în Parcul Herăstrău! Aleargă camuflată!

Ultima actualizare:

    Delia e greu de recunoscut cu șapcă și cu ochelarifoto: BLITZ
Delia e greu de recunoscut cu șapcă și cu ochelarifoto: BLITZ

Piciorul subțire, cu sport se menține! Pe lângă porția de tutun, Delia are și obiceiuri sănătoase, pe care le respectă cu sfințenie. Vineri, 13 octombrie, la prima oră a dimineții, artista a fost surprinsă în timp ce alerga, în pas vioi, în Parcul Herăstrău.

Este una dintre vedetele cu forme, e gurmadă, ar mânca la orice oră, drept pentru care singura metodă prin care își poate ține greutatea sub control este sportul. Delia Matache (35 de ani) își trăiește viața la maximum, mănâncă ce-i place, bea ce vrea și fumează când și cât vrea, ba chiar și pe scenă.


    Solista arată senzațional datorită antrenamentelorfoto: BLITZ
Solista arată senzațional datorită antrenamentelorfoto: BLITZ

Că doar e Delia! Dar, la polul opus, vedeta este printre puținele care se antrenează și acasă, și în parc. Iată că simpatica artistă a fost surprinsă de fortoreporterii Click! dimineața, pe răcoare, în timp ce dădea câteva ture de parc. Echipată din cap până-n picioare cu articole de firmă, solista a petrecut aporape o oră în Parcul Herăstrău, alergând în pas vioi. ”Intenția mea, când plec de acasă, este să mănânc cât mai multe verdețuri, fibre, un suc de rodie cu portocală, dar vin cu ele pregătite, după care mi se face foame și nimeresc în sărățele, pișcoturi”, spunea Delia într-o emisiune de la Antena 1.  

simeon stalpnicul png

simeon stalpnicul png


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Banner Octavian Ursulescu
Crina Abrudan a încins Dubaiul!
andreeaesca 1781958357 3923673322430352540 496142161 jpg
Cătălin Botezatu, Carmen Tănase și Iana Novac, invitați de seamă la o gală privată desfășurată într-un palat de lângă Londra
heather graham costum baie instagram jpg
banner ciucu ginghina png
image png
taylor swift rochie alba gettyimages jpg
image
image