Bătaie pe Vlăduța Lupău la nunți și botezuri: "Trebuie să pui mâna pe telefon cu un an jumătate înainte"

Ultima actualizare:

    Așa apare pe scenă Vlăduța Lupăufoto: arhivă personală
Așa apare pe scenă Vlăduța Lupăufoto: arhivă personală

Este supranumită Regina Youtube-ului sau cea mai sexy solistă de muzică de petrecere. Vlăduța Lupău a povestit, într-un interviu exclusiv pentru revista Taifasuri, câteva lucruri mai puțin știute despre ea. În perioada de dinainte de pandemie, când restricțiile nu îi afectaseră încă pe artiști, Vlăduța abia făcea față cântărilor. A rămas și acum una dintre cele mai căutate artiste pentru evenimente.

Vlăduța Lupău (29 de ani), revelația noului val al muzicii folclorice, este și talentată, și frumoasă. Într-un interviu exclusiv pentru cel mai nou număr al revistei Taifasuri, solista originară din Maramureș povestește cum e viața ei pe culmile succesului.

Despre începuturile în muzică

"Începutul meu, a fost unul simplu. Copil fiind, părinții m-au înscris la tot felul de activități. Așa am ajuns și la cercul de folclor de la Clubul copiilor din Șimleul Silvaniei, orașul meu natal. Am debutat în cadrul unui spectacol și fiind primul, a fost plin de emoții și de rușine. De ce? Am fugit de pe scenă plângând. Promițător început, nu? Dar nu m-am lăsat și am tot muncit pentru că îmi doream să ajung un artist. Am înțeles că muzica va face parte totdeauna din viața mea când am început să primesc și aprecieri din partea oamenilor, dar și a specialiștilor din concursurile unde participam".

Vlăduța Lupău
Vlăduța Lupău

Despre succesul pe care îl are

"Am foarte multe solicitări, tocmai de aceea nu cânt la un eveniment de la început până la sfârșit. Eu merg pe programe și stau cel mult două ore. Punctez astfel trei, patru evenimente pe zi. Chiar și așa, dacă dorești să te înveselești alături de mine, trebuie să pui mâna pe telefon în cel mai fericit caz cu un an jumătate înainte! Dacă vorbim bineînțeles, de zilele din weekend".

Despre Sărbătorile de iarnă

"Pentru mine, sărbătoarea Crăciunului este sfântă! Atunci este timpul petrecut cu cei dragi, niciodată nu cânt. Publicul își are locul său în inima mea tot anul, dar sărbătorile sunt numai pentru familie".

Puțini știu că Vlăduța este medic veterinar și a și povestit despre acest lucru. "Am ales Facultatea de Medicină Veterinară pentru că e o tradiție în familie. Mama e medic veterinar, iar tata, inginer zootehnist. Dar și pentru dragostea pe care o am față de animale. Azi mă mândresc cu faptul că sunt medic veterinar. În ultimii ani de facultate, eram pe drum și la școală. Aș minți să spun că nu am mai lipsit uneori de la cursuri, dar întotdeauna am recuperat. În acest moment, urmez și studiile doctorale. Animalelor le place muzica și eu sper mult că și cea populară. Niciodată nu voi renunța la muzică, așa că nu mă voi dedica niciodată exclusiv medicinii veterinare. În schimb, m-am gândit să îmi deschid o clinică sau un cabinet de specialitate", a mai povestit ea entru Taifasuri.

Citește și:

Vlăduța Lupău, în costum de baie minuscul! Ce corp sexy ascunde sub portul popular!

Vlăduța Lupău s-a măritat cu un fotbalist. Ce mireasă sexy a fost frumușica muzicii populare! 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ion Tiriac (Sportpictures) jpg
image
image
image
image
image
image
monica birladeanu instagram jpg
FotoJet (20) jpg
FotoJet (18) jpg
FotoJet (16) jpg
image png
lavinia si banica jpg
Artista s-a aflat în pragul anorexiei
vedete la un pas de moarte jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net