Bianca Brad, mândră de fiul ei, la sfârşit de an şcolar
A fost un an greu, cu multe încercări, atât pentru Bianca Brad, cât şi pentru fiul ei, Luca. Din fericire, cei doi au trecut cu bine peste toate, iar acum, la sfârşit de an şcolar, vedeta se declară mândră de fiul ei.
Luca a terminat clasa a treia la o şcoală privată din Capitală, unde elevii nu sunt recompensaţi cu diplome şi coroniţe, ci sunt evidenţiaţi prin anumite calităţi. „Săptămâna aceasta au avut serbarea de sfârşit de an, în cadrul căreia copiii au primit cărţi, un album al şcolii, iar Luca a fost evidenţiat pentru creativitate, originalitate şi sensibilitate. Nu ei au primit diplome, ci noi, părinţii, pentru faptul că am participat la anumite activităţi. A fost o iniţiativă prin care le citeam copiilor, săptămânal, din cărţile copilăriei noastre. Eu am primit diplomă de excelenţă", a mărturisit Bianca Brad.
Vedeta a postat pe pagina ei de socializare un mesaj emoţionant pentru fiul ei.
"Nu-mi vine să cred că deja s-a încheiat anul şcolar!!!... Acum ştiu că emoţiile avute la începutul anului au fost motivate, pentru că a fost un an dificil, cu multe încercări emoţionale triste şi dureroase pe care însă Luca al meu le-a depăşit cu bine şi care l-au întărit, pregătindu-l pentru viaţa asta atât de frumoasă şi atât de grea în acelaşi timp. Te iubesc, pui, şi sunt mândră de tine!!! Multumesc profesorilor pentru tot ce l-au învăţat şi colegilor care au ştiut să-i fie prieteni", a scris Bianca.
Obosit după un an greu, Luca este super fericit că a intrat în vacanţă. Nu la fel de fericită e Bianca, pentru care vacanţa fiului e o adevărată provocare. "Trebuie să găsesc soluţii să ne facem şi treburile, să mergem şi cu el în vacanţe la mare, la munte... Dar le vom împăca pe toate!".