Bianca Drăguşanu le dă peste nas cârcotaşilor: “Unii cred că mănânc botox la micul dejun”
Nu e un secret pentru nimeni ca Bianca Drăguşanu este adepta operaţiilor estetice pe care le face ori de câte ori simte nevoia. Blondina recunoaşte că a trecut de mai multe ori pragul cabinetelor de estetică şi a explicat chiar ea că nu o să renunţe la aceste intervenţiil de gura unora. Deşi este extrem de deschisă atunci când vine vorba de ajustări de înfrumuseţare, nu la fel de curajoasă este în privinţa intervenţiilor pe care ar trebui să la facă pentru picioare. Ea vrea să prevină operaţia cu un program personalizat de recuperare, care speră să o salveze.
Bianca Drăguşanu (37 de ani) a fost mereu ţinta gurilor rele atunci când au fost aduse în discuţie operaţiile ei estetice. Blondina nu a făcut un secret din asta, ba chiar a ieşit şi a recunoscut atunci când s-a operat. Pentru cei care o critică pentru faptul că ar fi exagerat cu acidul hialuronic şi cu botoxul, Bianca a avut un mesaj extrem de acid.
”Unii au impresia că eu mănânc botox la micul dejun. E adevărat că sunt operată. Eu nu am ascuns asta niciodată. Nu am venit ca unele să zic ca mi s-au umflat buzele, pentru că am mâncat ardei iute sau ca mi-am pus nu ştiu ce măşti şi de aia nu mai am riduri. Eu am recunoscut toate interventiile. Dacă nu le convine la unii invidoşi, e problema lor. Eu o sa ma operez până mor”, a declarat Bianca Drăguşanu pentru Click!
Bianca Drăguşanu a făcut şapte operaţii la picioare
Prezentă joi seară (18 aprilie) la inaugurarea unei clinici medicale de ortopedie, unde recent a fost surprinsă de fotoreporterii Click!, Bianca Drăguşanu a mărturisit că are din nou probleme la picioare. Este vorba despre un disconfort major pe care îl resimte la genunchiul stâng, iar medicul i-a recomandat o operaţie de menisc.
”Am făcut mult sport în ultima vreme. Merg aproape zilnic la sala. Mi-a zis medicul că dacă nu o las mai moale trebuie sa ma operez de menisc. Sper sa scap totuşi cu recuperare, fizioterapie şi kinetoterapie”, a adaugat blonda speriată.
Bianca Drăguşanu vrea pensie alimentara mai mare
Deşi iniţial s-a crezut că este o glumă, se pare că adevărul exact în acest mod se spune. Bianca Drăguşanu i-a spus fostului ei soţ că îl invită la o cafea pentru majorarea pensiei alimentare pentru micuţa Sofia Natalia, care anul acesta va merge la grădiniţă.
“Vreau s-o dau la o grădiniţă de stat. De ce s-o dau la privat? A mea ştie engleză de pe net. Uneori taţii uită cât de repede cresc copiii, că hainele de ieri, azi nu le mai sunt bune. Sofia are nevoie de pantofi noi, hăinuţe, toate cele”, a mai declarat Bianca pentru Click!
Citeşte şi:
Exclusiv. Bianca Drăguşanu, vacanţă de lux cu Alex Bodi. Cât l-a costat împăcarea