Bianca Drăguşanu te face să râzi cu lacrimi în noaptea de Revelion!
Dacă noaptea dintre ani nu vă va prinde într-un loc cu pretenţii, în aer liber sau în club, ci doar în faţa micului ecran, atunci trebuie să ştiţi că aveţi ce vedea la televizor. Vedetele au filmat de zor în aceste ultime săptămâni din an ca în seara de 31 decembrie programul de divertisment să fie cât mai variat. La Kanal d, s-a pariat pe umor, dar şi pe una dintre cele mai urmărite emisiuni ale postului- "Bravo, ai stil". S-a făcut un mix şi a ieşit o parodie de excepţie!
În noaptea de Revelion se râde mult sau cel puţin aşa promit cei care au pus la punct programul la postul patronat de turci. Bianca Drăguşanu a fost cooptată în echipa Kanal D şi a intrat în pielea Ralucăi Bădulescu. Fosta asistentă tv şi nu i-a împrumutat doar gesturile juratei, ci şi peruca.
Alături de proaspăta mămică în "noul juriu" de la "Bravo, ai stil" au fost distribuiţi Andrei Duban în rolul Iuliei Albu, Mădălin Ionescu pe scaunul lui Maurice Munteanu şi Axinte pe cel al lui Răzvan Ciobanu. Atenţi la toate detaliile, producătorii au pregătit şi concurenţii cărora juraţii din noaptea de Revelion le vor analiza la sânge ţinutele. În rolul fetelor care defilează pe podium joacă Anna Lesko, Lavinia Pârva şi Rona Hartner, dar îşi va face apariţia şi Cezar Ouatu.
"S-a râs mult la filmări şi după, cu lacrimi. Toată lumea s-a mobilizat să iasă bine şi în final a fost o distracţie pe cinste pentru toţi protagoniştii. Vedetele şi-au interpretat bine rolurile", au declarat surse apropiate televiziunii.
Din clipurile promoţionale pe care postul le difuzează se pare că prezentatoarea emisiunii este nimeni alta decât Andreea Mantea, care îi va lua locul Ilincăi Vandici, gazda show-ului original de stil.