Bianca Sârbu, operată din nou după ce boala a recidivat: “Cancerul ăsta nu te omoară, te macină încet”
Bianca Sarbu (43 de ani) trece printr-o dramă! Actrița a fost dignosticată de două ori cu cancer. Prima dată la doar 22 de ani, apoi în urmă cu doar o lună, când nemiloasa maladie a recidivat. A trecut până acum prin două intervenții chirugicale în zona feței!
Bianca Sârbu, solistă și actriță a Teatrului de Revistă, a avut un șoc în urmă cu o lună! Chiar înainte de ziua ei de naștere, actrița a aflat că i-a recidivat cancerul! Bianca a fost diagnosticată cu cancer de piele la doar 22 de ani, atunci când s-a prezentat la un banal consult la medicul dermatolog. „Diagnosticul l-am primit la 22 de ani: cancer de piele! Unii zic că e genetic, alții, că e de la soare. La 22 de ani m-am dus pentru o mică bubiță și mi-a zis doctorul direct: e cancer! Am făcut o intervenție atunci, dar mi-au zis că recidivează. M-am operat la profesorul Ioan Lascăr”, a povestit actița la „Xtra Night Show”, de la Antena Stars.
"Înainte de ziua mea am aflat că mi-a recidivat"
Se pare însă că problemele Biancăi ar fi apărut totuși din cauza expunerii la soare și nicidecum genetic, pentru că actrița nu a respectat întru totul indicațiile medicilor. „Nu mai aveam voie la mare. Trebuia să-mi protejez fața. Acum am o lună de la cea de-a doua operație. Cancerul ăsta nu te omoară, dar te macină așa încet. Înainte de ziua mea am aflat că mi-a recidivat. În același loc, pe față, prima dată mi-au făcut un lambou. Acum, a doua oară, mi-au luat piele de după ureche. M-am operat la Floreasca. Acum mi-am luat umbrelă de soare, fac plajă în curte, dar numai sub umbrelă. Trebuie să mă dau non stop cu cremă cu factor de protecție”, a mai spus actrița.
Citește și:
Rămasă văduvă la 34 de ani, Bianca Sârbu s-a măritat în doar o lună
Câtă suferință! Bianca Sârbu nu își ascunde urmele cancerului de piele