Bianca și Moga au lăsat bebelușul acasă și s-au destrăbălat în club
Miercuri (11 noiembrie) Bianca Lăpuște, soția lui a lui Marius Moga (33 de ani), a împlinit 22 de ani. Cu această ocazie, superba blondă și juratul de la „Vocea României” au chefuit în adevăratul sens al cuvântului. Însă, ca să poată face asta, și-au lăsat bebelușul acasă.
De când au devenit părinții unei fetițe, Bianca şi Marius Moga sunt nedeslipiți de bebeluș. Miercuri seară, însă, cei doi au făcut excepței de la regulă, căci şi-au lăsat micuţa pe mâini bune ca să petreacă de ziua Biancăi așa cum se cuvine. Mai precis, cei doi au mers într-un club unde s-au distrat câteva ore alături de prieteni foarte buni, printre care Andra şi Cătălin Măruţă.
La petrecere au mai fost prezenţi şi colaboratori de-ai lui Marius, de la casa de producție „DeMoga Music”, precum Robert Toma și Andi Grasu, cel din urmă cunoscut și de la „Vocea României” (PRO TV).
Bianca a primit multe cadouri sau și teancuri de flori, însă Bianca a ținut un discurs invitaților și le-a spus foarte emoționată că anul acesta cel mai frumos cadou a fost venirea pe lume a fetiței sale, Maria, născută la 7 octombrie, într-o maternitate privată din Cluj Napoca.
La party au fost zeci de prieteni