Bobby Păunescu s-a însurat! Alice a spus «DA» într-un decor de basm | FOTO EXCLUSIV
Omul de afaceri Bobby Păunescu (40 de ani) s-a însurat sâmbătă (18 iulie). Cea care l-a convins să renunţe la burlăcie este Alice Peneacă, o tânără de 23 de ani, cunoscută în lumea modelingului. Ceremonia a avut loc loc în aer liber, la Buftea, iar la petrecere au venit rudele şi prietenii apropiaţi ai mirilor.
Surse apropiate celor doi au declarat pentru Click! că evenimentul a fost unul restrâns, iar la cununia civilă de sâmbătă au ajuns aproximativ 50 de invitați. Totul a fost însă pus la punct în cel mai mic detaliu. Oaspeţii la petrecerea lui Bobby Păunescu au fost conduşi încă de la intare la locul unde s-a desfășurat cununia civilă. Cei doi și-au unit destinele într-un decor mirific, înconjuraţi de mii de flori albe. Omul de afaceri şi fotomodelul și-au oficializat relaţia după aproape doi ani de când au devenit un cuplu. Martorii celor doi au fost Guardi Sebastiano şi sotia sa, Serena Menerini. Bărbatul este proprietarul "Barbanera Shoes", o companie care produce încălţăminte de lux, iar soţia sa este descendenta familiei Menarini şi deţine un lanţ farmaceutic.
Cununia lui Bobby Păunescu și Alice Peneacă în imagini
Bobby Păunescu și Alice Peneacă s-au căsătorit oficial sâmbătă (18 iulie) în fața ofițerului Stării Civile din Buftea. Cei doi și-au unit destinele într-un decor inedit, dominat de aranjamente florale de culoare albă. Proaspeții căsătoriți și-au spus „DA!” în fața ofițerului stării civile și a martorilor, dar și în fața celorlalți nuntași, care au privit ceremonia emoționați. După ce au împărțit primul sărut în calitate de soț și soție și după ce au semnat certificatul de căsătorie, Bobby Păunescu și Alice Peneacă au închinat un pahar de șampanie împreună cu martorii, sărbătorind fericitul eveniment.
Update: Bobby Păunescu și Alice Peneacă sunt oficial căsătoriți
Ceremonia de cununie s-a încheiat. Bobby Păunescu și Alice Peneacă și-au spus „Da!” în fața ofițerului Stării Civile din Buftea, care i-a declarat pe cei doi soț și soție. Bobby Păunescu și Alice Peneacă au semnat certificatul de căsătorie și sunt căsătoriți în mod oficial.
Update: A început ceremonia
A început ceremonia la nunta lui Bobby Păunescu și Alice Peneacă. Bobby, împreună cu Alice, se îndreaptă către ofițerul Stării Civile din Buftea, pregătit să spună „Da” în fața acestuia și a viitoarei lui soții.
Update: Cel mai mare naist a venit la nunta lui Bobby Păunescu
Nicolae Voiculeț, considerat cel mai bun naist al lumii, a venit la nunta lui Bobby Păunescu cu Alice Peneacă. Artistul este ocupat spectacole în marile capitale, însă și-a făcut timp și pentru acest eveniment.
Update: Primii invitați au început să apară
Primii invitați și-au făcut apariția la nunta lui Bobby Păunescu și Alice Peneacă. Printre ei se află și unchiul lui Bobby, Viorel Păunescu, împreună cu soția lui.
Update: Primele fotografii de la nunta lui Bobby Păunescu cu Alice Peneacă
Cununia lui Bobby Păunescu și Alice Peneacă are loc în aer liber, iar zona a fost amenajată cu scaune pentru invitați, învelite în huse albe, decorul fiind asemănător celui din telenovela „Aniela”.
Bobby Păunescu şi Alice Peneacă vor avea alături în cea mai importantă zi din viaţa lor de cuplu două perechi de martori.
Omul de afaceri Georgi Shu şi soţia lui, un celebru star TV din China, vor fi, la rândul lor, părinţi spirituali. Cununia civilă va continua cu o petrecere grandioasă care va avea loc pe malul lacului Buftea. Ambarcaţiuni vor fi puse la dispoziţia invitaţilor care vor putea face fotografii cu mirii în acest cadru de vis.
Cine este Alice Peneacă
Viitoarea doamnă Păunescu este un manechin de succes. Până să urce pe cele mai înalte podiumuri, Alice Peneacă a studiat 10 ani baletul, iar asta se vede în felul ei graţios de-a fi şi de-a se mişca în faţa aparatului de fotografiat.
Tânăra este preferata celor de la Guess, pentru care a realizat mai multe şedinţe foto şi este imaginea liniei de lenjerie intimă. Alice nu a făcut furori doar în străinătate. Ea a realizat mai multe pictoriale şi pentru reviste de la noi. Chiar dacă se mândreşte cu felul în care arată, tânăra nu a acceptat propunerile de a poza nud. Şi acestea nu au fost puţine! Ea a fost totuşi protagonista unui pictorial incendiar în FHM, însă nu şi-a arătat zonele intime. Ea a fost aleasă ca fiind printre cele mai frumoase femei din lume.
Alice Peneacă l-a cunoscut pe Bobby Păunescu la banchetul de sfârşit de an de la Mandragora Movies Film Academy, unde ea a devenit, între timp, studentă. Amândoi au ca pasiune actoria şi acest lucru i-a adus împreună.
Booby Păunescu face afaceri şi este cunoscut în lumea filmului
Bobby Păunescu este un regizor, producător, scenarist și om de afaceri român. S-a născut la București, iar de la vârsta de un an s-a mutat cu familia în Italia, la Milano, unde a rămas până la vârsta de 10 ani. El a terminat Facultatea de International Management în Elveția în 1998. În 2007 a urmat un curs intensiv de film la Universty of Southern California - School of Cinematic Arts. În 2007 scrie și regizează primul lui film de lung metraj, "Francesca". Filmul este produs de Mandragora, casa de producție de film ce a fost fondată de Cristi Puiu și Bobby Păunescu. În acelaşi an, revista Capital anunța apariția unui nou miliardar român. Era vorba de Bobby Păunescu, care, prin investițiile imobiliare din țară și de peste hotare, devenise posesorul unei averi estimate la 1,6 miliarde dolari, înainte de criză. El este și moștenitorul unui imperiu financiar ale cărui baze au fost puse de tatăl său, omul de afaceri George Constantin Păunescu.