Bogdan Ioan a câștigat Vocea României 2018 și premiul de 100.000 de euro
Vineri seară, 14 decembrie, al 8-lea sezon Vocea României și-a desemnat câștigătorul. În finala Vocea României 2018 s-au luptat 4 tineri, fiecare înzestrat cu tot ce îi trebuie pentru a deveni un nume în muzica românească și cu dorința aprigă de a-și adjudeca trofeul și premiul de 100.000 de euro. Bogdan Ioan, concurentul lui Smiley, a câștigat Vocea României 2018. Este al doilea an consecutiv în care câștigă echipa Smiley.
UPDATE
Cei patru concurenți au dat tot ce au avut mai bun pe scena de la Vocea României, dar publicul a ales un singur câștigător. Bogdan Ioan a câștigat Vocea României 2018, reușind să ridice deasupra capului trofeul sezonului 8, dar și să-și adauge în conturi 100.000 de euro.
Pe locul 4 în preferințele telespectatorilor a ieșit Mădălina Coca, eleva Andrei.
Pe locul 3 s-a situat concurenta mentorată de Tudor Chirilă, Alma Boiangiu.
Marea luptă s-a dat între Dora Gaitanovici, din echipa Irinei Rimes, și Bogdan Ioan, elevul lui Smiley.
Alma Boiangiu, Dora Gaitanovici, Mădălina Coca și Bogdan Ioan luptă pentru trofeul Vocea României 2018
Trei fete și un băiat dau examenul final în fața mentorilor și a telespectatorilor, cu speranța că se vor ridica la nivelul așteptărilor și că vor prinde cea mai bună zi a lor.
Alma Boiangiu va cânta împreună cu Ovidiu Anton, Dora Gaitanovici îi va avea invitați pe solistul și pe trompetistul trupei Zdob și Zdub, Roman și Valeriu, Mădălina Coca îl va avea alături de ea pe Nicolae Furdui Iancu, iar Bogdan Ioan va cânta împreună cu Feli. Concurenții vor cânta piese precum "Highway to Hell", "Somebody to Love", "I Want to Spend My Lifetime Loving You" sau "All by Myself".
În afara pieselor cântate alături de invitații speciali, finaliștii au urcat pe scenă de încă două ori fiecare: o dată singuri, dar și cu propriul antrenor, interpretând o piesă de-a acestuia.
Cum se votează în finala Vocea României 2018
Publicul este cel care decide cine pleacă acasă cu premiul de 100.000 de euro și cu trofeul sezonului 8 Vocea României. Concurentul favorit se poate vota prin sms la numărul 1200 (tarif 1.19 euro/ TVA inclus), de 10 ori/ concurent, sau online, gratuit, un singur vot, doar după START VOT.
Ce spun mentorii despre finaliștii Vocea României 2018
Andra, Irina Rimes, Tudor Chirilă și Smiley sunt pe cât de mândri de concurenții pe care i-au adus în finala Vocea României 2018, pe atât de muncitori și dornici de a-i convinge pe cei de acasă să le susțină finalistul.
Ce spune Andra despre Mădălina Coca, finalista sa la Vocea României 2018
Andra, aflată la primul sezon în postura de jurat la Vocea României, a ajuns în finală cu Mădălina Coca. În semifinală, îndrăgita solistă a spus despre eleva ei: "În seara aceasta ai strălucit pe scenă și ai cucerit o țară întreagă cu vocea ta. Meriți din plin să câștigi Vocea României! De abia aștept să cântăm împreună în finală!" În urmă cu câteva zile, cele două au petrecut 12 ore împreună pentru a alege piese și pentru a se asigura că momentul din finală va ieși perfect.
Ce spune Irina Rimes despre Dora Gaitanovici, finalista sa la Vocea României 2018
Și Irina Rimes se află tot pentru prima dată în fotoliul roșu al show-ului de talente. Pe mâna ei au intrat mulți concurenți talentați. Dintre ei, drum spre finală și-a croit Dora Gaitanovici, despre care antrenoarea sa are numai cuvinte de laudă: "Acum câteva luni am cunoscut un copil minune, un mic GENIU, care va deveni unul MARE! Dora este concurentul ideal, care nu dezamăgește, este copilul muncitor și muzicianul de care muzica românească are nevoie. Dora este valoroasă, votați Valoarea și Talentul în finală la Vocea României!"
Ce spune Smiley despre Bogdan Ioan, finalistul său la Vocea României 2018
Veteranul competiției este Smiley, așa că, dintre toți, are în mânecă cele mai multe strategii pentru a-și face concurentul câștigător, pe Bogdan Ioan, singurul băiat din cei patru fericiți finaliști de la Vicea României 2018. Despre acesta, solistul spune: "El e arhitectul din Constanța care a ajuns întâmplător la Vocea României și pe care voi l-ați făcut celebru la nivel mondial ... cel mai urmărit concurent din istoria acestei emisiuni .... omul din echipa mea, pe care voi l-ați votat să ajungă în finală! Nu e cântăreț profesionist, dar are suflet de artist și își dorește ca în finală să vă facă să fiți mândri că l-ați votat!"
Ce spune Tudor Chirilă despre Alma Boianfiu, finalista sa la Vocea României 2018
Tudor Chirilă, antrenorul care s-a integrat rapid în echipa show-ului de la Pro Tv, pe care l-a și câștigat, mizează în finala sezonului 8 pe Alma Boiangiu, despre care spune că l-a ajutat să se vadă pe sine, cel de acum douăzeci de ani, când era la început de drum.
"Alma a început cântând coveruri prin ceainării. Apoi a vrut mai mult (of, noi oamenii) și a început, timid, să scrie cântece. La început, cântecele astea schioapătă, le lipsește o mână sau un picior, își târăsc destinele către luminile dureroase ale scenei. Însă Alma le iubește pentru că sunt pașaportul ei spre libertatea de a fi diferit, de a nu merge pe cărările sigure ale muzicii altora. Alma e sensibilă, nesigură, talentată și fragilă, așa cum sunt în general oamenii care au curajul să-și pună viața în cântece. Alma știe că nu e încă un artist, dar face pași mici și mulți. Ea este poate finalistul care îmi aduce cel mai mult aminte de mine acum douăzeci de ani, când am întâlnit niște nebuni cu care am scris cântece care au devenit imnuri ale generației noastre. Poate și pentru că Alma a ales să-și împartă viața profesională între teatru și muzică. În seara asta, Alma va cânta cântece pe care nu le-a mai încercat niciodată, pe care nu le-a repetat luni în șir, cântece pe care le-a primti duminica trecută. Și am încercat să facem din cântecele astea expresia talentului și frumuseții ei. Adevăratul miracol al finalei este cel acre nu se vede, este călătoria asta cu viteza luminii de la omidă la fluture. În seara asta Alma va străluci ca un fluture maiestuos al unei nopți de vară. Mâine dimineață se va trezi din nou mică și fragilă, lângă zidul uriaș pe care ne chinuim să-l escaladăm toți cei care vrem mai mult de la noi: zidul originalității", a scris Tudor pe rețelele sociale un mesaj pentru și despre eleva lui, Alma Boiangiu.