Boureanu, planuri cu iubita, probleme cu fiica

Ultima actualizare:

    Laura Dincă i-a fost alături la greu iubitului ei, Cristi Boureanu
Laura Dincă i-a fost alături la greu iubitului ei, Cristi Boureanu

Pe 11 august, Cristian Boureanu ieşea zâmbitor pe poarta Penitenciarului Rahova, dar nici nu-şi imagina ce avea să-l aştepte acasă. Nu în cuibuşorul de nebunii în care locuieşte cu iubita Laura Dincă, şi unde încă e lapte şi miere, ci în cealaltă familie. Fosta nevastă şi fiica minoră îl ţin la distanţă şi îl aşteaptă la tribunal.

A stat aproape două luni în arestul central al Poliţiei Capitalei şi încă trei zile în Penitenciarul Rahova, unde fusese transferat din lipsă de spaţiu. Eliberat sub control judiciar în dosarul pentru ultraj, Cristian Boureanu (44 de ani) încearcă să se bucure acum de libertate, dar şi de iubita tinerică, pe care, mai nou, o ajută să pună pe picioare o afacere cu haine. Laura Dincă (20 de ani) va vinde rochii create chiar de ea, iar sloganul afacerii pare promiţător: ”Focus For Fashion, Fame, Fortune, Fun Forever” (n.r.: Concentrată întotdeauna pe modă, faimă, avere, distracţie).

De altfel, Laura i-a fost mereu alături lui Boureanu, iar pe 11 august, în ziua eliberării, ea l-a sufocat cu sărutări şi îmbrăţişări, chiar sub blitz-urile fotoreporterilor. Faptul că Boureanu n-o duce rău după cele două luni de arest reiese şi din fotografiile realizate recent de fotoreporterii Click! Fostul politician a fost surprins pe bulevardul Nicolae Caranfil din Bucureşti, în drum spre o întâlnire, afişând o mină relaxată, o ţinută sport şi o freză nouă, gen “mai lung în faţă, pierdut la spate”.

Ei bine, dacă ne mutăm atenţia în cealaltă familie a lui Cristian Boureanu, aici el are parte doar de tunete şi de fulgere. Fiica lui, Ioana (16 ani), nu lasă garda jos şi pune în continuare un zid între ea şi tatăl ei.


    Ioana Boureanu,  care locuiește acum cu mama ei, Irina,  n-a vorbit cu tatăl ei  de când acesta  a ieșit din închisoare
Ioana Boureanu, care locuiește acum cu mama ei, Irina, n-a vorbit cu tatăl ei de când acesta a ieșit din închisoare

“De când a ieşit din puşcărie, tata a încercat să mă sune, dar eu nu i-am răspuns la telefon, pentru că nu am vrut. Acum sunt tot la mama”, ne-a spus Ioana. Asta după ce în urmă cu două săptămâni a ţinut să clarifice şi alte zvonuri.

“Tata a declarat în ziare că eu sunt la el acasă şi totul este ok. Nu-i adevărat. Eu şi tatăl meu nu ne-am văzut de când a ieşit”. Mai mult, fostul politician mai încasează o lovitură sub centură şi din partea fostei soţii. Irina Boureanu susţine că fata de 16 ani a fost foarte afectată de scandalul din ultimul an, dar şi de situaţia tatălui ei, care a stat două luni în arest. De aceea, magistraţii au decis ca tânăra să meargă la psihoterapie. După cearta din septembrie 2016, când Boureanu şi-a brutalizat fiica în plină stradă, consilierii de la Protecţia Copilului au recomandat familiei să meargă cu Ioana la psiholog. A fost nevoie de acordul ambilor părinţi pentru ca adolescenta să facă aceste şedinţe, însă tatăl s-a opus total. Iată că, recent, magistraţii au dat verdictul, iar tânăra poate să meargă la specialist.

”Din fericire, după 7 luni, am reuşit să obţinem consimţământul de terapie prin instanţă şi să depăşim toate problemele cu ajutor specializat. Din ianuarie aveam recomandare de la DGASPC să facem şedinţe de psihoterapie, însă după cum se ştie, domnul Boureanu s-a opus şi a şi câştigat în prima etapă procesul. Iată că în apel am câştigat şi urmează să mergem. Am găsit pe cineva potrivit, un specialist foarte bun”, a declarat, pentru Click!, Irina Boureanu.

Cercetat pentru ultraj 


    Fostul politician a fost eliberat acum două săptămâni
Fostul politician a fost eliberat acum două săptămâni

Cristian Boureanu a petrecut două luni în arest după ce a lovit un poliţist de la Rutieră, gest pentru care a fost trimis în judecată. Procurorii arată, în rechizitoriu, că în 9 iunie, în jurul orei 01:30, Cristian Boureanu, aflat pe locul din dreapta-faţă într-un autoturism oprit în trafic în zona Pieţei Charles de Gaulle de către un echipaj de poliţie rutieră, a devenit violent la momentul solicitării documentelor de identitate de către un agent de poliţie. Boureanu l-a ameninţat pe acesta, i-a prins degetele mâinii drepte prin închiderea portierei autoturismului, i-a răsucit mâna stângă, i-a rupt cămaşa uniformei de serviciu şi l-a lovit cu genunchiul în zona inghinală, provocându-i leziuni care pot necesita 15-20  zile de îngrijiri medicale. Cristian Boureanu este cercetat sub control judiciar pentru ultraj şi, în următoarele 60 de zile, trebuie să se prezinte la poliţie ori de câte ori este chemat. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
calin geambasu malina olinescu png
banner oana roman png
image png
banner laura cosoi png
image png
FUEGO BUN jpg
Bontea, Dumitrescu si Scarlatescu Foto MasterChef Romania jpg
Banner Anamaria Prodan
image
actualitate.net
image
actualitate.net