Brigitte a lucrat cot la cot cu muncitorii
Ilie Năstase (68 de ani) şi-a găsit o nevastă bună la toate. Pe lângă faptul că e o gospodină desăvârşită, Brigitte Sfăt (37 de ani) nu s-a dat în lături să pună osul la treabă, alături de muncitorii care au construit, timp de trei ani, “Academia Ilie Nastase”, din Pipera. Datorită implicării ei, baza sportivă pentru copiii defavorizaţi e aproape gata de inaugurare.
În primăvara lui 2012, Ilie Năstase intra în posesia terenului de la baza sportivă ”Voinţa”, din Pipera, visul său fiind de a construi aici o academie de tenis care să-i poarte numele.
Dar, cum el nu prea le are cu organizarea şi cu munca de şantier, toată coordonarea fost preluată de soţia lui, Brigitte, care s-a dovedit a fi o femeie cu mână de fier.
Ea a reuşit performanţa, în trei ani, să transforme dărăpănătura plină de gunoaie şi de buruieni într-un loc de vis pentru micii sportivi.
Astfel, pe o suprafaţă de 63.000 de mp, a prins contur o construcţie impunătoare, iar dacă Nasty a fost cu banii (a investit 1, 5 milioane de euro), Brigitte a fost cu munca şi cu cârca: ”Am lucrat cot la cot cu muncitorii, am cărat materialele de construcţii, am ţinut contabilitatea şi am coordonat lucrările. Sunt şase terenuri noi pentru copii, vestiare pentru fete şi băieţi, cu grupuri sanitare, loc de joacă şi de recreere, şapte terenuri pentru adulţi (pe zgură) şi un teren de fotbal. Erau în paragină, le-am reabilitat pe toate şi am făcut şi două drumuri de acces. Vrem să facem şi o şcoală, o unitate de învăţământ, care să-i poarte numele lui Ilie. A fost o muncă titanică”, ne-a spus mai tânăra soţie a fostului mare tenismen.Tot ea ne-a făcut şi o dezvăluire din adolescenţa plină de lipsuri a bărbatului iubit: “Când a început să joace tenis, Ilie folosea adidaşii surorii lui, le punea vată în vârf, ca să nu îi cadă din picioare. Acum, el le va da acestor copii masă, casă şi toate condiţiile pentru ca România să aibă un al doilea Ilie Năstase”.
De afacerile lui Borcea se ocupă şi fosta şi actuala
Şi Cristi Borcea şi-a lăsat afacerile pe mâinile femeilor. Astă vară, în timp ce boss-ul dinamovist se afla la puşcărie, fosta nevastă, Mihaela, se ocupa de lucrările la ştrandul din Drumul Taberei, iar Alina Vidican Borcea, actuala soţie, vizita cu regularitate şantierul de pe celălalt ştrand al familiei, cel din Crângaşi. De altfel, cele două femei din viaţa lui Borcea au şi participat cot la cot la inaugurarea parcului acvatic Magic Place.