Burlacul, emoționat înainte de a se întâlni cu cele 25 de fete: ”Nu sunt perfect, voi încerca să te fac fericită!”

Ultima actualizare:

    Andi Constantin este Burlacul
Andi Constantin este Burlacul

Emoționat și nerăbdător să își întâlnească aleasa, Andi Constantin a ales să împărtășească toate aceste trăiri cu cele 25 de fete pe care le va întâlni vineri, 5 martie, de la 20.30, la Antena 1, în prima ediție din cel de-al șaselea sezon al emisiunii Burlacul.

În cel de-al șaselea sezon al emisiunii, care va avea premiera vineri, 5 martie, de la ora 20.30, la Antena 1, Burlacul va avea ocazia să plece alături de 25 de tinere într-o călătorie plină de emoție și aventură, în locații inedite atât din România, cât și din Turcia. Cu personalități distincte și temperamente diferite, fetele se vor lupta pentru a-i atrage atenția Burlacului. Emoționat, înainte de a le întâlni pentru prima dată pe cele 25 de fete, Andi a ales să le trimită o scrisoare.


    Andi Constantin este Burlacul, la Antena 1
Andi Constantin este Burlacul, la Antena 1

Andi Constantin este noul Burlac

”Viitoarea mea iubită, prietenă, soție, am vrut să îți scriu aceste rânduri pentru că sunt sigur că în aceste momente te gândești la bărbatul perfect și la atributele lui. Aș vrea să te rog să le dai uitării pentru că nu sunt nici pe departe bărbatul perfect. Sunt părți din mine pe care le-aș schimba, părți din mine la care aș renunța, însă ce îți pot promite este că sunt omul care va încerca din răsputeri să te facă fericită, să te simți apreciată și iubită”, a scris Andi Constantin. ”O să te rog să ne dai o șansă să uităm de toate șabloanele și să ne descoperim unul pe celălalt cu bune, cu rele, dar mereu reali. Vreau să ai încredere în tine, să fii tu, pentru că cel mai mult apreciez asta! Asta ne face diferiți, iar diferit înseamnă special!”, a mai scris Burlacul înainte de prima sa întâlnire cu cele 25 de fete. Dintre acestea, doar 15 vor primi trandafirul roșu și vor fi alături de el în călătoria sa spre a-și găsi aleasa inimii.

Pe tot acest drum, Andi Constantin îl va avea alături pe Răzvan Fodor, gazda emisiunii, care promite că nu se va lăsa până ce Burlacul nu își va găsi sufletul pereche. ”Chiar este în punctul în care își dorește o relație serioasă. Îmi doresc foarte tare ca dacă îi dau un sfat să fie pertinent, iar dacă el va ține cont și trage lozul norocos înseamnă că mi-am făcut treaba”, a spus prezentatorul emisiunii, Răzvan Fodor.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
oana roman webp
Theo Rose și Smiley, o nouă piesă pentru îndrăgostiți foto: Talentivity
Dan Bittman Captură Youtube jpg
banner Dana Budeanu
image png
banner laura cosoi png
image png
banner viorel lis png
image
actualitate.net
image
actualitate.net