Cabral s-a apucat de muzică. A participat deja la un festival
Cabral, prezentatorul emisiunii "Ce spun românii", s-a apucat de muzică. Îndrăgitul om de televiziune a decis să pună în practică o pasiune mai veche, așa că alături de doi prieteni a fondat proiectul muzica The HollyGood Gang. Trei DJi, printre care și Cabral, care joacă rolul și de maestru de ceremonii, au format un grup care pune accent pe starea de bine pe care să o inducă publicului.
Proiectul are deja doi ani de la înființare, însă acum a pornit mai serios, prin prezența la un festival important. „Proiectul The HollyGood Gang include trei Dj, dintre care unul (eu) e și MC. Lucrăm de doi ani la proiectul ăsta, am trecut prin multe faze cu el, am ajuns astăzi la forma asta, o formulă care la Festivalul Awake a rupt. Punem un amestec de piese vechi, unele originale și altele remixate, la care adăugăm beat-uri și piese noi. Suntem adepții Open Format, un stil de mix în care cel mai mult contează starea și distracția publicului și nu demonstrarea unor abilități nemaivăzute de Dj.”, a spus Cabral.
Reprezentația de la festival a fost prima în această formulă pentru The HollyGood Gang, iar foarte mulți tineri s-au distrat pe muzica mixată de cei trei DJi la castelul Teleki. Despre debutul lor, Cabral ne-a spus că a fost ca un examen de absolvire.
„Colegii mei, Mihai FaiboX Ciupitu și Robert Nepotu' Graur au peste 20 de ani de muzică în spate, eu am peste 20 de ani de experiență cu microfonul... plus ceva background de Dj amator. Am pornit nebunia asta de fun pentru că ne place muzica și pentru că avem și experiența necesară să facem oamenii <<să miște>>. Gig-ul de la Awake a fost primul eveniment mare la care am participat, a fost un fel de examen de absolvire pentru noi... nu știam dacă vom reuși să punem în aplicare chimia dintre noi trei, astfel încât cei din public să uite de orice altceva și să se distreze. Dar a funcționat, a fost foarte aglomerat la setul nostru, oamenii s-au distrat ca nebunii.”, spune Cabral.