Cadou regal pentru Ionela Prodan! Gândurile bune ale Principelui Paul și ale Principesei Lia

Ultima actualizare:
Oul pictat de Principesa Lia
Oul pictat de Principesa Lia

Cum starea de sănătate a cântăreței de muzică populară, Ionela Prodan, este încă pusă sub semnul întrebării, artista este în continuare internată la spital.

Solista a fost diagnosticată cu afecțiuni grave la ficat și la pancreas, iar familia încă speră la o minune care să o poată vindeca. Cum sărbătoarea Paștelui și celebrarea Învierii lui Iisus adună mereu doar gânduri bune în sufletele oamenilor, cântăreața a primit la spital o parte din acele gânduri, trimise de Principele Paul și a soția sa, Lia, după ce aceștia au aflat de starea de sănătate a cântăreței.

Aceștia și-au așternut ideile în rândurile unei scrisori emoționante, iar Principesa Lia i-a trimis de asemenea Ionelei Prodan un ou de Paște frumos încondeiat. „Doamna Ionela Prodan, Sfintele sărbători de Paște să vă aducă sănătate. Mă bucur să vă transmit că muzica dumneavoastră este mereu în sufletele noastre, iar faptul că sunteți atât de aproape de noi este o coincidență. La fel, „Măi vecine, măi Codrine”, o melodie pe care o ascultăm oricând cu mare placere. Am pictat special pentru dumneavoastră un ou de Paște, care să vă poarte mult noroc. Pace, liniște și împăcare de sine”, i-a transmis, Prințesa Lia, Ionelei Prodan.


    Oul pictat de Principesa LiaFoto: Facebook
Oul pictat de Principesa LiaFoto: Facebook

Principele Paul a decis să îi dedice niște rânduri și fiicei Ionelei, Anamaria Prodan. „Dragă Ana Maria. Sper ca mama ta să se bucure să vadă această fotografie veche. Mi-am dat seama că există o posibilitate ca atunci când eram adolescent să o fi întâlnit prin intermediul ansamblului Ciocarlia”, a scris Prinţul Paul pe una dintre scrisori, unde era atașată o poză cu el, Principesa și fiul lor.

Anamaria, după ce a făcut poză scrisorilor, le-a publicat emoționată pe internet alături de mesajul: „Mulţumesc, Majestate pentru prietenia dumneavoastră. Sunt onorată”.

simeon stalpnicul png


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
banner cristina siscanu png
dorian popa capibara captura video jpg
A7403436 resized jpg
banner fete in ie jpg
Mirela Retegan se menține în formă cu sport și multe sacrificii
zendaya paris profimedia jpg
oana roman instagram jpg
quentin tarantino gettyimages jpg
image
image