Când va fi înmormântat tatăl lui Nick Rădoi? Milionarul, operat a șasea oară de cancer, nu sărbătorește de ziua lui! Ce mesaj a transmis?!
Nick Rădoi împlinește pe 7 ianuarie 64 de ani. Aniversarea, însă, este una tristă pentru milionarul, stabilit de ani buni în America. Operat la sfârșitul lunii decembrie pentru a șasea oară de cancer, Nick Rădoi se pregătește să-și înmormânteze tatăl, trecut acum două săptămâni și mai bine în neființă.
Nick Rădoi, aniversare tristă! Milionarul se pregătește să-și înmormânteze tatăl
2024 a fost un an cât se poate de dificil pentru Nick Rădoi. Milionarului i-a recidivat cancerul la sfârșit de an, iar la doar o zi după cea de-a șasea operație a primit vestea cumplită că tatăl său, Nicolae Rădoi, s-a stins din viață, chiar pe patul de spital.
Astăzi 7 ianuarie, milionarul împlinește 64 de ani și tot ce-și dorește este să poată să participe la înmormântarea părintelui său drag, pentru a-și susține mama și frații.
Nick nu va mai sărbători ca-n alte dați, căci sufletul îi este plin de tristețe, dar medicii i-au dat totuși o veste bună: operația a fost o reușită. Prin urmare, milionarul va putea participa la înhumarea părintelui său, care va avea loc în Los Angeles (California), pe 18 ianuarie.
„Vreau să mulțumesc lui Dumnezeu pentru că mă simt bine după operație”
Milionarul a ținut să transmită un mesaj emoționant, de ziua lui.
„ Astăzi e ziua mea, 7 ianuarie! Nu o să fie nimic special. Respectul pentru tatăl meu este mult mai important decât ziua mea, dar vreau să mulțumesc lui Dumnezeu pentru că mă simt bine după operație și m-a ajutat să trec prin aceste clipe grele.
Și, după cum știți înmormântarea va fi pe data de 18 ianuarie. Mă rog la Dumnezeu ca mama mea să fie bine și Dumnezeu s-o ajute în continuare să treacă prin aceste clipe grele!
Vă mulțumesc pentru tot pentru gândurile voastre frumoase, pentru rugăciuni. Dumnezeu sa va binecuvânteze!“, ne-a transmis Nick Rădoi.
Milionarului i-a recidivat cancerul după doi ani de zile
Nick Rădoi (64 de ani) a fost diagnosticat cu cancer colon, în vara anului trecut. Medicii din Mexic i-au descoperit la acel moment milionarului o tumoră de 9 cm, chiar în timpul unei banale operații de apendicită.
Au urmat nu mai puțin de cinci operații dificile în America și ședințe lungi de chimioterapie. Nu mai puțin de șase luni a stat milionarul prin spitale, timp în care boala l-a slăbit cu nu mai puțin de 40 de kilograme.
„Am pierdut, în șase luni cât am stat mai mult prin spitale, 40 de kilograme. Ca și regim alimentar nu am voie fast-food deloc. Nu mai am voie decât mâncare gătită acasă, naturală, alimente cât mai naturale.
Folosesc și niște medicamente naturale, pe lângă chimioterapie, și foarte multă vitamina C, ca să-mi revin și să-mi readuc puterea în corp”, povestea Nick Rădoi, într-un interviu acordat, pentru Click!
La acel moment, milionarul a crezut că s-a vindecat total de cancer, însă la sfârșitul anului trecut el a aflat că boala a recidivat. La sfârșitul lunii decembrie, înainte de Sărbători, el a suferit și cea de a șasea operație.
Din păcate, a doua zi după operație a aflat că tatăl sau a decedat.
„Mă bucur totuși că frații mei au fost lângă tatăl meu în ultimele clipe și lângă mama mea. Eu, din păcate, am fost în spital. Luni seară, eu am suferit a 6-a operație și marți tatăl meu a decedat! Înmormântarea o să aibă loc în Los Angeles și voi participa și eu.
Tatăl meu a luptat lupta cea bună, a fost un om inimos, harnic, destoinic, întreprinzător, un apărător pasionat al libertății religioase și al credincioșilor persecutați.
A luptat în România pentru libertate fără nicio frică, până ce comuniștii ne-au dat afară din țară cu forța. Pot să zic că până a închis ochii convorbirile lui și discuțiile lui erau legate de libertatea pe care și-a dorit-o pentru România, bineînțeles și pentru America.
Putea sta cu tine de vorbă ore întregi despre politică, plus că era un un tată și un soț iubitor! Este un exemlu pentru noi trei frați, Nick, Peter și Bill. Am învățat de la el cum să muncim și să fim devotați, independenți și să facem totul cu mâna noastră.
A fost un om pe care nu puteai să-l oprești din muncă, nu avem decât să luăm lucruri bune în viață de la el. Fie ca viața lui devotată de familie să inspire pe mulți în viața ce va urma! Ei, părinții mei, sunt un exemplu pentru noi!”, a mai declarat Nick Rădoi, în exclusivitate pentru Click!
Cine este Nick Rădoi?
Milionarul Nick Rădoi (64 de ani) a trăit o viaţă desprinsă parcă din filmele americane. Rădoi a devenit multimilionar în Statele Unite, după ce împreună cu părinţii şi fraţii săi a fost expulzat din România, în 1979.
Vinovat, din punctul de vedere al autorităţilor, a fost chiar tatăl lui Nick Rădoi, Nicolae, care devenise o ţintă a Securităţii şi care a fost închis la Timişoara pentru protestele sale împotriva regimului comunist.
Alături de alţi creştini baptişti, Nicolae Rădoi a făcut parte din Comitetului Creştin Român pentru Apărarea Libertăţii Religioase şi de Conştiinţă (ALRC). Imediat, autorităţile au declanşat represiunea grupului. Nicolae Rădoi a fost arestat alături de alţii şi a ajuns în închisoare, în vara anului 1978, în timp ce fiul său cel mare, Nick, a fost bătut crunt de Miliţie. În 1979, Nicolae Rădoi şi familia au ajuns la Roma de unde, după câteva luni, au reuşit să plece către Statele Unite.
Primii cinci ani petrecuți în America au fost cei mai grei pentru Nick Rădoi, care a pus bazele unei companii de transport, ce avea să îi aducă în conturi câteva zeci de milioane de euro.
Milionarul a fost căsătorit timp de 29 de ani cu Cami și au împreună trei fete, care sunt căsătorite toate cu cetățeni români. Nick Rădoi a divorţat de soția sa, Cami, la sfârşitul anului 2010.