Cântărețul celebru din România care s-a iubit cu mireasa căreia i-a cântat la nuntă. Cum a început toată povestea

De cele mai multe ori, realitatea ne servește povești de viață și de iubire desprinse parcă din serialele romantice de la TV. Adevărul e că viața artiștilor din țara noastră a fost presărată de evenimente care mai de care mai interesante, îndeosebi pe plan amoros. 

Nuntă / foto: Pixabay
Nuntă / foto: Pixabay

Astăzi vorbim despre experiența ireală pe care a trăit-o un interpret de muzică de petrecere. Mihai Priescu, finul Olguței Berbec, mărturisește faptul că a avut o relație pasională cu una dintre miresele cărora le-a cântat la nuntă. 

Mihai Priescu, poveste de iubire ca-n filme!

În cadrul unui interviu oferit presei, Mihai Priescu și-a expus povestea: a fost invitat de către un domn să-i cânte la nuntă, moment în care l-a și anunțat că mireasa îi purta dragul. 

„Cântam la un restaurant împreună cu orchestra mea. Într-una din seri vine un domn la mine și mă întreabă dacă pot să vin pentru câteva minute la masa lui, el fiind în compania unei femei.

M-am dus și îmi zice: ‘Știi ceva, Mihai??! Noi urmează să avem cununia civilă și ne-ar plăcea tare mult că tu să ne cânți. Bine, soția mea este cea care insistă și mai mult pentru că te place foarte mult’. Acum eu îi zic: ‘Mulțumesc frumos pentru aprecieri. Mă bucur că va place mult muzică mea’.

Iar el îmi zice: ‘Nu numai muzică ta, ei îi place de ține’. M-am înroșit puțin. Eram pus, totuși, într-o situație delicată. ‘Perechea altuia’ (n.red. numele piesei) îmi făcea mici aprecieri separat de viată muzicală. Am încercat să duc acest subiect spre o glumă, chiar dacă de partea cealaltă se pare că nu era o glumă.”, a povestit artistul, potrivit Fanatik.

Mihai Priescu / foto: Social media
Mihai Priescu / foto: Social media

„Relația lor s-a destrămat”

Artistul a pus întreg episodul pe seama unei glume și a depășit acel moment. La ceva timp, femeia cu care s-a iubit cântărețul l-a căutat la scurt timp după ce i s-a destrămat căsnicia. 

„În fine, a trecut ceva timp. Am fost la acel eveniment. Totul a fost la superlativ. Nu au mai fost acele glume vis a vis de aprecieri personale. Dar peste ceva timp relația lor s-a destrămat și am început să fiu căutat de acea persoană.

Eu eram singur, ea la fel. Și am început o relație de prietenie mai apropiată, care pentru o perioada destul de scurtă a fost destul de apropiată. Viața este cu surprize!”, a mai spus finul Olguței Berbec.

A scris o melodie inspirată din povestea de dragoste trăită 

Cu toate că nu mai este împreună cu mireasa căreia i-a cântat la nuntă, Mihai Priescu a decis să transpună în cântec sentimentele pe care le-a trăit. 

„Anul acesta am hotărât să mă apuc serios de treabă pe partea muzicală. Am pus foarte multe idei de texte pe foaie și una dintre idei s-a dezvoltat cu acest titlu. ‘Perechea altuia’ este o melodie inspirată din viața reală. Cu siguranță foarte multe persoane se regăsesc în această piesă.

Am făcut și un videoclip foarte frumos alături de două fete frumoase, una dintre ele poate puțin mai specială. Ambele s-au comportat extraordinar de frumos, de profesionist. Și a ieșit ceva care zic eu o să încânte publicul”, mai a declarat Mihai Priescu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
denisa tanase instagram jpg
sandra n instagram jpg
banner cristina cioran png
Andeea Marin și Violeta jpg
banner medana oprea jpg
oana pellea jpg
banner marina almasan jpg
image jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net