Care este noul fetiş al Oanei Roman. Dacă i-ar cere părerea Iuliei Albu ar fi pusă la zid
Are magazin de încălţăminte, haine şi accesorii, aşa că Oana Roman ar trebui să fie teoretic la modă. Vedeta, însă, promovează nişte papuci accesorizaţi cu blăniţă pe care îi poartă mândră pe stradă. Mezina familiei Roman nu a fost văzută cu o singură pereche, cu cu cel puţin trei, de diferite culori.
Ultima fiţă a momentului când vine vorba despre încălţăminte sunt papucii pufoşi. Rihanna a fost cea care a dat tonul şi a apărut pe un aeroport încălţată cu o astfel de pereche, iar după ea vedetele autohtone s-au înghesuit să-şi achiziţioneze papucii cu pricina. Doar că Oana Roman a cam exagerat la acest capitol.
Ori s-a îndrăgostit prea tare de papucii cu blăniţă! Ea a fost surprinsă în zile diferite cu astfel de încălţări, de trei culori diferite. Vedeta i-a purtat toată vara la rochii lejere, ba chiar a fost întrebată de admiratoare cum ar putea şi ele să intre în posesia acestor papuci.
Iulia Albu, jurata de la "Bravo, ai stil!", a făcut praf o concurentă care a îndrăznit să accesorizeze unei ţinute pentru o plimbare în parc o astfel de pereche de papuci. Fashion-editorul i-a spus că are încălţări oribile şi probabil că acelaşi lucru i-ar fi spus şi Oanei Roman, dacă ar fi dat ochii cu ea.