Casa părintească a Ritei Mureșan, victima grindinei «cât oul de rață»

Ultima actualizare:

    Rita Mureșanfoto: arhiva personală
Rita Mureșanfoto: arhiva personală

Furtuna a provocat haos în toată țara, în ultimele zile. Furia naturii s-a dezlănțuit ieri și în Muntenia și în Capitală, dar pagubele cele mai mari au fost înregistrate în afara orașelor, la sate.

La Breaza, unde se află casa părintească a Ritei Mureșan, a căzut grindină „cât un ou de rață”. Acoperișul de pe terasă a fost spart în mai multe locuri în urma furtunii. Totuși, Rita Mureșan s-a declarat recunoscătoare, într-un lung mesaj publicat pe Facebook.

„Aseară am avut iar dovada că sunt iubită! De Dumnezeu! Pe strada mea a fost soare până târziu, vântul a adiat ușor printre copaci, apoi s-a lăsat seara și a început să miroasă a ploaie. Cerul s-a luminat puțin, noi ne-am închis toate geamurile, am tras obloanele și am așteptat. Am adormit între timp pentru că furtuna nu a mai trecut pe la noi și pentru asta suntem recunoscători!

Poate pentru că deja trecuse pe la Breaza și grindina, «mare cât un ou de rață» cum a spus tata, a spart în mai multe locuri acoperișul de pe terasa casei părintești…

Acum mă duc să îmi recuperez mașina, pentru că am pus-o într-o parcare subterană. Am protejat-o pe «micuță» de vreun copac sau vreo țiglă care ar fi putut să cadă peste ea. Adevărul e că nu prea am copaci pe stradă, dar mai bine să prevenim… Nu sunt ironică atunci când spun că sunt recunoscătoare, și nici când spun că mi-am luat măsuri!

TOTUL E BINE CÂND SE TERMINĂ CU BINE! Mai puțină exagerare și mai puține sms-uri dramatice care să sperie lumea pe viitor! Iar bucureștenii azi ar putea să spună măcar o dată în gând: «Multumim cu recunoștință, Mamă Natură! Mulțumim cu recunoștință, Doamne!» Și să sperăm că aceasta nu a fost liniștea dinaintea adevăratei furtuni… Să aveți o zi cu soare în suflete! ”, a scris Rita Mureșan, pe profilul personal. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
banner Gheorghe Turda
Laura Cosoi are mereu un ajutor de bază în soțul ei, omul de afaceri Cosmin Curticăpean
Elena Gheorghe, foto Instagram jpg
banner MM Stoica Teodora png
image jpeg
Adela Popescu, foto Instagram  jpg
A venit ziua pentru Mugurel Vrabete, basistul trupei Holograf!
image
image