Cât de bine îi merge Dianei Dumitrescu de când e îndrăgostită
Fosta vedetă de telenovele, actriţă în producţii de succes precum “Regina” sau “Războiul sexelor, Diana Dumitrescu este mai fericită ca niciodată. Deşi a divorţat în 2013, actriţia trăieşte acum o nouă poveste de dragoste şi îi merge de minune pe toate planurile.
Diana Dumitrescu (32 de ani) s-a aflat luni (16 mai), de la ora 19.00, la Cercului Militar Național unde a avut loc Gala Premiilor UCIN. Vedeta a coborât dintr-o maşină de lux, probabil pusă la dispoziţie de iubitul ei şi s-a alăturat celorlalţi invitaţi la eveniment.
Diana a avut o apariție provocatoare. Vedeta a purtat o rochie creată de Ana Radu, cu accesorii destul de interesante. Frumoasa blondă radia de fericire, mai ales de când are o relaţie cu noul ei iubit, de care este nedespărţită. Reporterul Click! a stat de vorbă cu ea şi a aflat ce mai face.
“Acum mă ocup foarte mult la blogul personal şi îmi ocupă cam tot timpul. Sunt foarte ocupată pe partea asta dar şi pe partea de evenimente, pentru că am început să prezint evenimente şi îmi merge foarte bine. Nunta nu intră în discuţiile noastre, cel puţin deocamdată. Am o viaţă foarte frumoasă şi de aceea am şi lăsat-o mai moale cu ce înseamnă actorie pentru că îmi convine mai mult aşa, să am mai mult timp pentru mine, pentru relaţia mea. Îmi aleg ce vreau să fac în ziua respectivă şi e vorba de timpul meu. Au mai fost şi alte oferte pentru televiziune, dar emisiuni nu telenovele. Dar nu mi-au convenit şi le-am refuzat”, ne-a povestit Diana Dumitrescu.
Cât despre o viitoare vacanță, Diana ne-a povestit că va fi “în puțin timp, am planurile mele şi, dacă o să plecam,Pe ce și-a tocat Diana Dumitrescu averea strâ de abia când voi fi acolo o să postez pe blog şi aşa vor afla cei care îmi citesc blogul. Nu vreau să se ştie înainte”, a mai povestit Diana Dumitrescu.