Cât de microbiste sunt vedetele? Ce fotbaliști și echipe favorite au la Mondial? Elisabeta Lipă: „Sufăr că România nu s-a calificat!”. Cine e însă bărbatul celebru care nu suportă fotbalul?

#Exclusiv Click!
Ultima actualizare:

Cupa Mondială FIFA este în plină desfășurare, iar vedetele noastre sunt și ele conectate la febra evenimentului, ce se desfășoară în SUA, Canada și Mexic. Există însă și vedete masculine care refuză să se uite la Mondial. Care este motivul? 

Elisabeta Lipă, la un eveniment monden foto: Click!
Elisabeta Lipă, la un eveniment monden foto: Click!

Elisabeta Lipă: „Cristiano Ronaldo e de admirat! Există multe motive pentru care România nu se mai califică”

Fosta noastră mare canotoare Elisabeta Lipă suferă că România nu s-a calificat la Cupa Mondială FiFA. Nu s-a uitat încă la nici un meci din competiție, dar are de gând să-și urmărească favoritele, printre care Germania și Olanda. 

„Nu m-am uitat încă la nici un meci pentru că sunt supărată că nu s-a calificat România. Există un motiv bine întemeiat pentru care nu ne mai calificăm la Mondial. Sportul trebuie să intre în educația copiilor. Nu mai avem fotbaliștii mari de altădată. Acum copiii stau pe telefoane, în loc să facă sport. Eu țin cu Germania și Olanda, am să urmăresc meciurile mai încolo, când vor rămâne echipele mai bune. Jucătorul meu favorit e Cristiano Ronaldo, care este de admirat pentru ce face la vârsta lui. E un exemplu”, a declarat Elisabeta Lipă, pentru Click!

Livia Graur și fiica ei, Renata foto:arhivă personală
Livia Graur și fiica ei, Renata foto:arhivă personală

Livia Graur urmărește meciurile împreună cu fiica ei, Renata 

Livia Graur are o fiică microbistă. Renata îl are ca jucător favorit pe Messi și își ține mama trează noaptea pentru a urmări meciurile de la Mondial.

„Renata mea e microbistă. Are deja tricoul lui Messi, acum îl vrea și pe al lui Ronaldo. Ne uităm noaptea la meciuri. Am mers și pe stadion împreună. Are și o serie de jucători români favoriți”, a declarat Livia Graur, pentru Click!

Roxana Ciuhulescu a făcut handbal foto: Instagram
Roxana Ciuhulescu a făcut handbal foto: Instagram

Roxana Ciuhulescu: „Îmi este dor de Mircea Lucescu! Jucătorul meu preferat e Cristi Chivu”

Roxana Ciuhulescu a fost handbalistă, provine dintr-o familie de sportivi și nu a apucat încă să se uite la meciurile de la Mondial. Așteaptă însă să se uite la semifinală și finală.

„Nu m-am mai uitat de mult la televizor. Nici la Mondial nu am văzut vreun meci, poate mai încolo o să mă uit la Semifinală și Finală. Jucătoriul meu favorit este Cristian Chivu. Mi-e foarte dor însă de Mircea Lucescu. Am pierdut mulți sportivi mari în ultima vreme”, a spus Roxana Ciuhulescu, pentru Click!

Lui Cătălin Botezatu nu-i mai place fotbalul foto: Click!
Lui Cătălin Botezatu nu-i mai place fotbalul foto: Click!

Motivul pentru care Cătălin Botezatu refuză să se uite la meciuri? „Am ceva de câștigat?”

Designerul Cătălin Botezatu face opinie separată și spune că nu e deloc microbist. În ultima vreme, Bote nu mai vrea să se uite deloc la meciuri. 

„La ce să mă uit? La Mondial?! De ce?! Am ceva de câștigat?! Jucătorii aceia câștigă milioane , eu cu ce mă aleg că mă uit la ei?! E pierdere de timp! Nu sunt deloc microbist și nici nu am un jucător favorit de fotbal. Am ținut însă cândva cu echipa Dinamo, în caz că nu știați. Acum nu mă mai interesează fotbalul. Nici măcar nu joacă România la acest Mondial”, a declarat Cătălin Botezatu, pentru Click!



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
banner văru' sandel png
image png
Mira, foto Instagram jpg
laura cosoi facebook jpg
image png
WhatsApp Image 2026 06 19 at 18 21 34 jpeg
image png
image
image