Cât s-a îngrăşat graviduţa Sore în şapte luni şi jumătate

Ultima actualizare:

Mai e doar o lună şi jumătate până când Sore devine mămică de fetiţă. Burtica a crescut, acul cântarului indică 12 kg mai mult, însă artista arată minunat. Veselă, degajată, ne-a povestit şi nouă în detaliu ce pofte a avut în perioada sarcinii şi în ce constă regimul ei alimentar.

“Sunt norocoasă, nu am avut pofte şi nici pretenţii ieşite din comun, nu mi-am trimis iubitul în miez de noapte după, să zicem, cireşe. Am mâncat normal până acum. Apetitul a fost mai mare prin lunile 3 şi 4, acum deja mănânc mult mai puţin. Mă bucur că nu m-am îngrăşat la faţă, mi-era teamă de poveştile prietenelor mele cum că mi se va deforma nasul şi tot soiul de alte minunăţii”, povesteşte Sore.

La 26 de ani, artista va aduce pe lume primul ei copil
La 26 de ani, artista va aduce pe lume primul ei copil

Până acum a pus pe ea 12 kilograme fără să facă ceva în mod deosebit. Nu şi-a schimbat deloc stilul alimentar, a mâncat echilibrat şi sănătos. „Înainte de sarcină încercam să mănânc corect, nu amestecam carbohidraţi cu proteine, iar dacă greşeam într-o zi, următoarele trei erau super stricte, plus mult sport. O singură dată am încercat să ţin dietă, dar nu a funcţionat, aşa că la mine se poate vorbi despre un stil de viaţă. Şi acum mănânc echilibrat, dar nu mă mai cert dacă îmi satisfac mici pofte. Mi-am permis din când în când cartofi prăjiţi sau junk food, asta e. Nu fac excese şi ştiu că după naştere voi reveni la stilul alimentar dinainte, combinat cu sport”, mai spune Sore. 

Până acum a mâncat sănătos, echilibrat, dar nici nu şi-a refuzat micile pofte
Până acum a mâncat sănătos, echilibrat, dar nici nu şi-a refuzat micile pofte

Concret, îşi începe dimineaţa cu un iaurt cu cereale, la prânz mănâncă supă, salată sau muşchi de vită, iar seara revine la cereale cu lapte. „Nu e prea corect pentru cină, însă e cam singurul gen de mâncare care îmi anulează refluxul gastric specific perioadei în care mă aflu”, explică ea.

În bucătărie a decis să nu piardă timpul. Este preţios şi vrea să se bucure de el cât mai poate. Ştie că după ce va naşte, bebeluşul va avea nevoie de toată atenţia şi trebuie să-şi ia adio de la ieşirile cu prietenele. „Mănânc în oraş în perioada aceasta. Ştiu să gătesc şi îmi face plăcere, dar până în ianuarie am muncit foarte mult şi îmi doream doar să stau când ajungeam acasă. Iar acum, că programul îmi e mai lejer, profit şi mă relaxez”, îşi încheie Sore povestea.

Îşi face des salată cu quinoa

Pentru Sore, salatele nu reprezintă doar o amestecătură de legume fără gust. Ea ştie să le combine, să le îmbogăţească. Preferata ei este o salată care conţine: 80 g quinoa, un avocado, salată Radiccio, şalotă (ceapă franţuzească), salată Romaine, 85 g brânză Ricotta, sos vinaigrette, o lămâie, 35 g migdale tăiate, sare, piper. Pentru sosul vinaigrette, a amestecat sucul de la jumătate de lămâie, cu 3 linguri de ulei de măsline extravirgin, un căţel de usturoi, o linguriţă de miere şi piper proaspăt măcinat. Quinoa a fost pusă la fiert în 250 ml apă pentru 15 minute, peste care s-a adăugat un căţel de usturoi zdrobit, cu puţină sare. Legumele tocate mărunt se pun într-un bol mare, se presară deasupra quinoa, se adaugă sosul, migdalele, feliile de avocado şi ricotta. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Banner Anamaria Prodan
Banner Annes
image png
Andreea Mantea Casa iubirii  jpg
marina voica jpeg
banner dan helciug png
  Alina Laufer se simte arestată la domiciliu
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net