Ce actor musculos îl provoacă pe Mircea Badea la un meci de K1
Se numeşte Paul Diaconescu, este actor şi poate fi văzut în fiecare joi seară, în serialul “TripluSec”, de la Pro TV, unde îşi afişează fizicul de invidiat. Paul ne-a povestit cum s-a apucat de sport, dar şi că vrea să îl provoace pe Mircea Badea la un meci în ringul de box.
Începând cu această toamnă îl vedeţi în “TripluSec”, serialul de comedie de la Pro TV, unde îl interpretează pe Vlad, un tânăr foarte sexy. Paul Diaconescu (29 de ani) a mai jucat în filme precum “Bună, ce faci? şi “Mamaia”, dar şi în seriale ca “Pariu cu viaţa”, “Îngeri pierduţi” şi “Comrade Detective”. Ne-am întâlnit cu el recent la Premiile TV Mania şi ne-a povestit cum a început să facă sport, dar şi cum vrea să-l provoace în ring pe Mircea Badea. “M-am înscris de o lună la box, la un club din Bucureşti, renumit că organizează gale K1. Prima a fost prezentată de Cătălin Măruţă, la Pro X. A fost foarte interesant şi vor să o extindă şi la vedete. Eu nu mă consider o vedetă, însă am jucat în mai multe seriale şi voiau să-i propună lui Augustin Viziru, apoi lui Dorian Popa, care însă şi-a rupt piciorul (n.r. la filmările emisiunii «Ultimul trib»). Şi apoi am zis că poate m-aş lupta eu cu Mircea Badea. Mie îmi place de el. Nu ştiu cum să-l provoc în martie, am doar o lună de antrenamente. Am jucat cu el într-o reclamă, acum 7-8 ani, pentru telefonie mobilă. Vreau să-l provoc la o luptă”, ne-a spus Paul.
Am vrut să ştim cum a reuşit să ajungă să arate atât de bine, mai ales că în serialul de la Pro TV apare în multe cadre la bustul gol şi are parte de o mulţime de scene de sex. “M-am apucat de sport prin 2013, când m-a obligat doamna Ruxandra Ion să slăbesc pentru «Îngeri pierduţi». Sub contract am slăbit, am fost obligat, altfel îmi cam plăcea ciocolata atunci. Am mers la sală, am încercat să mă menţin. Dacă acceptă domnul Mircea Badea provocarea, o să merg în fiecare zi la sală. Dacă nu, o să merg de patru sau cinci ori pe săptâmână. Înainte de a începe filmările pentru «TripluSec» mergeam la sală zilnic, acum merg patru zile pe sătămână. Fac mişcare multă şi îmi menţin greutatea la 70-73 de kilograme”, ne-a spus actorul.